VIDEO | Academia de Handbal Minaur s-a calificat în Grupa Valoare

Ultima partidă a seriei E la juniori I a fost cu adevărat un derby. Calificate încă din etapa precedentă în Grupa “Valoare”, Academia de Handbal Minaur și AHC Potaissa Turda au oferit un meci de o intensitate foarte mare, chiar dacă Academia de Handbal Minaur s-a aflat la conducere pe tot parcursul partidei. Singurul moment în care Potaissa a condus a fost în primul minut, la scorul de 1-0.

Jucătorii de la Academia de handbal Minaur juniori I câștigă grupa E din returul grupei și se califică la turneul final. Trei victorii importante obținute cu echipele LPS Tg. Mures, Extrem si Potaissa Turda

”A fost un turneu foarte greu, am avut doar două antrenamente înainte de acest turneu, a fost foarte greu să ne pregătim aceste trei jocuri. Ne bucurăm că băieții au dat dovadă de atitudine, de motivație, ne bucurăm că accedem în Grupa Valoare de pe primul loc”, spune Claudiu Clonovszki, antrenor principal Academia de Handbal Minaur juniori I.

”Am terminat acest turneu cu bine, ceea ce ne-am propus am și înfăptuit, adică trei meciuri,, trei victorii.  Am urcat pe primul loc în clasament și vom urca în Grupa Valoare cu zestrea acumulată la aceste două turnee”, spune și Florin Mironescu, antrenor principal.

Peste două săptămâni urmează meciurile de divizie.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.