Absolvenţii de liceu se pot înscrie la sesiunea a doua a bacalaureatului între 11 şi 15 iulie

Absolvenţii de liceu se pot înscrie la sesiunea a doua a bacalaureatului între 11 şi 15 iulie

Absolvenţii de liceu care nu s-au putut prezenta la prima sesiune a examenului de bacalaureat, sau care s-au prezentat dar nu au obţinut media necesară obţinerii diplomei, se pot înscrie pentru cea de-a doua sesiune între 11 şi 15 iulie, potrivi calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba română va avea loc în zilele de 22 şi 23 august.Între 22 şi 24 august vor fi evaluate competenţele de comunicare la limba maternă, în zilele de 23 şi 24 august – la limba de circulaţie internaţională, iar în zilele de 25 şi 26 august va avea loc evaluarea competenţelor digitale.Probele scrise vor începe în data de 29 august cu cea de limba şi literatura română, care va fi urmată în 30 august de cea la limba maternă şi în 31 august de proba obligatorie a profilului. În data de 2 septembrie va avea loc proba la alegere a profilului şi a specializării.Afişarea rezultatelor se va face în 4 septembrie până la ora 16,00 şi tot în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 7 septembrie.Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat la începutul acestei săptămâni că nu se aşteaptă la o scădere a standardelor nici după soluţionarea contestaţiilor, nici la sesiunea din toamnă a bacalaureatului, nici la celelalte examene care vor urma.
"Ar fi o greşeală capitală din partea cuiva să îşi imagineze că am da vreun pas înapoi. Vreau să le spun celor care astăzi nu se află printre cei cu succes că mâine cu condiţia muncii, seriozităţii şi perseverenţei vor putea şi ei să obţină diploma de bacalaureat", a spus ministrul. AGERPRES

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.