VIDEO | A crescut gradul de ocupare în poliție

Inspectoratul de Poliție al județului Maramureș este prevăzut cu 1.038 funcţii din care 225 de ofiţer, 775 de agent şi 38 de personal civil. Dacă la 1 ianuarie 2018, proporția de încadrare era de 88,5%, la finalul aceluiași an a crescut cu aproape 5%.

Una din principalele provocări în ultimii ani din domeniul resurse umane al Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș este reprezentată de subdimensionarea raportată la 100.000 locuitori, respectiv 194 funcţii de poliţişti prevăzute, cu mult sub media la nivel naţional.

”Urmare a dinamicii de personal înregistrată pe parcursul anului 2018, la sfârșitul anului, gradul de ocupare a crescut cu aproape 5 procente, la 93,06%. Una dintre principalele provocări în ultimii ani în domeniul resurselor umane este reprezentată de subdimensionarea statului de organizare raportat la suta de mii de locuitori, respectiv 194 de funcții de polițiști prevăzute, cu mult sub media la nivel național. De altfel, vă pot informa că județele limitrofe beneficiază de medii de 215 – 220 – 240 de polițiști la suta de mii de locuitori”, declară inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș, Liviu Constantin Grozavu.

Inspectoratului i-au fost repartizaţi 2 absolvenţi ai Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti şi 26 de absolvenţi ai Şcolilor de Agenţi de Poliţie ,,Vasile Lascăr” din Câmpina și ,,Septimiu Mureșan” din Cluj, promoţia 2018. În ceea ce privește parcul auto al unității, acesta se prezintă la un nivel de 55% din totalul prevăzut. 183 de autovehicule aflate în dotarea IPJ Maramureș din totalul de 549  îndeplinesc condițiile de scoatere din funcțiune. Anul trecut, parcul auto al poliției maramureșene s-au îmbogățit cu 33 de autospeciale noi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.