Pompierii, medicii, asistentele şi paramedicii de la S.M.U.R.D. au fost la datorie şi pe parcursul acestui sfârşit de săptămână. Personalul I.S.U. Maramureş a executat nu mai puţin de 40 de intervenţii în perioada vineri 20.01.2012- duminică 22.01.2012, ora 12.00.
Din total, cele mai multe intervenţii au fost cele ale echipajelor S.M.U.R.D., în număr de 32. Dintre acestea, intervenţiile la traumatisme au fost cele mai numeroase- 12 şi au fost urmate ca frecvenţă de cele la diverse afecţiuni medicale, în număr de 10. Tot pe parcursul acestui sfârşit de săptămână, personalul ambulanţei de Terapie Intensivă Mobilă a reuşit să resusciteze un bărbat cu stop cardiorespirator din Baia Mare. Pacientul în vârstă de 64 de ani a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiu.
Pompierii maramureşeni au intervenit la 5 incendii pe durata week-endului. Primii au fost solicitaţi militarii Secţiei de Pompieri Vişeu de Sus. Vineri, 20.01.2012, la 18.38, ei au fost chemaţi în ajutor la un incendiu izbucnit la coşul de evacuare a fumului al unui apartament dintr-un bloc de pe strada 22 Decembrie din Vişeu de Sus. Intervenţia lor rapidă a făcut ca flăcările să mistuie doar funinginea din coşul de fum necurăţat.
Sâmbătă, 21.01.2012, la ora 09.04, a fost rândul pompierilor Detaşamentului Baia Mare să intervină la un incendiu într-o gospodărie din satul Lăpuşel, comuna Recea. Intervenţia lor promptă a limitat pagubele la doar doi metri liniari ai unei grinzi din lemn afectaţi de foc. Incendiul s-a declanşat, cel mai probabil, din cauza coşului de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile din jur.
În aceeaşi zi, la ora 14.11, pompierii Detaşamentului Sighetu Marmaţiei au fost chemaţi şi ei în ajutor la un incendiu izbucnit într-o gospodărie situată pe strada Gheorghe Bariţiu din Sighetu Marmaţiei. Ca urmare a intervenţiei lor rapide, a ars doar funinginea din coşul de fum necurăţat.
Tot sâmbătă, la ora 19.12, pompierii Detaşamentului Baia Mare au acţionat pe strada Narciselor din municipiu, unde au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la o conductă de gaz avariată.
Duminică, la ora 02.20, pompierii Detaşamentului Sighetu Marmaţiei au intervenit rapid la un incendiu declanşat la un apartament dintr-un bloc din piaţa 1 Decembrie din municipiul de pe Tisa. A ars doar funinginea din coşul de fum necurăţat. La 03.07, pompierii Pichetului Târgu Lăpuş au intervenit la un incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Brebeni, comuna Cerneşti. Pompierii au reuşit să împiedice extinderea incendiului la casa proprietarului, însă focul a ars bucătăria de vară şi adăpostul de animale, pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi, precum şi 2 tone de fân şi 1 tonă de cereale.
Stiri de actualitate:
PROGNOZĂ ANM: Cum va fi vremea în Maramureș în următoarele două săptămâni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de salvare încheiată cu bine în zona Creasta Cocoșului
INSPECTORATUL DE JANDARMI: Rezultatele misiunilor de asigurare a ordinii publice la Sărbătoarea Castanelor – sancțiuni de aproape 15000 lei
SIGHETU MARMAȚIEI: Workshop de muzică japoneză
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Întâlnirea reprezentanților județelor cu comunități maghiare dispersate
FOTBAL: Victorie la scor pentru CS Minaur
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pe strada Mocăniței
ISU MARAMUREȘ: Cupa „13 Septembrie” la pescuit – rezultate
BAIA MARE: Colectare deșeuri textile
BAIA MARE: 679 de ani de la primul document privilegiat al orașului păstrat în forma originală
BAIA MARE: Campanie de colectare deșeuri voluminoase
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
40 de intervenţii ISU în acest sfârşit de săptămână

Lasa un raspuns