3 algerieni prinşi pe frontiera verde

3 algerieni prinşi pe frontiera verde

Polițiștii de frontieră sătmăreni au reținut trei cetățeni algerieni care au încercat să iasă ilegal din România, pe frontiera verde, sperând să ajungă în vestul Europei.

Duminică, 18 septembrie., în jurul orei 19.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Petea, aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat, au observat, într-un lan de porumb, la aproximativ 1.000 metri de linia de frontieră româno-maghiară, trei persoane care se întreptau pe jos spre teritoriul statului vecin. Lucrătorii noștri au reținut persoanele în scuirt timp și le-au condus la sediul sectorului pentru verificări. Din primele cercetări s-a stabilit că este vorba despre trei cetățeni algerieni, cu vârste cuprinse între 22 și 33 de ani. Aceștia au declarat că intenționau să ajungă într-o țară din vestul Europei și din acest motiv au încercat să treacă ilegal în Ungaria. Acum cei trei sunt cercetați pentru tentativă la ieșirea din țară prin trecere ilegală a frontierei de stat.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.