VIDEO | ANM: În toată țara sunt așteptate ninsori și episoade de ger

Meteorologii au emis prognoza  pentru următoarele două săptămâni. În toată țara sunt așteptate ninsori și episoade de ger, cu temperaturi de până la minus 18 grade Celsius. 

Zilele următoare temperaturile vor începe să scadă semnificativ și se vor înregistra maxime de doar -1 grad pe timpul zilei, dar și minime de -10 grade pe timpul nopții.

„Vor mai fi precipitații sub formă de ninsoare, pe arii mai restrânse. Temperaturile vor scădea treptat, dacă azi vom mai avea temperature între 0 și -5 grade, în zilele care urmează temperaturile maxime vor fi și ele negative. Pe parcursul zilei de vineri ne așteptăm să avem maxime negative de -6, -1. Temperaturile minime vor scădea și noaptea, vom avea -10 grade în noaptea de vineri spre sâmbătă” au precizat reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.

În Maramureş este prognozată o răcirea accentuată a vremii, care va determina valori medii ale maximelor termice exclusiv negative de aproximativ -8 grade în intervalul 16 – 18 ianuarie, când şi nopţile vor fi geroase, cu minime ce vor scădea sub -15 grade. După 20 ianuarie, temperaturile vor fi în creştere, astfel încât media maximelor va ajunge la -2 grade, iar minimele vor fi între -10 şi -8 grade.

Sursa foto: b1.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.