20.000 de spectatori la primul concert Rolling Stones

20.000 de spectatori la primul concert Rolling Stones

Grupul Rolling Stones a electrizat cei 20.000 de spectatori veniţi să-i vadă în primul lor concert organizat pe un stadion în ultimii cinci ani, pentru a marca 50 de ani de carieră. Concertul a avut loc duminică, la Londra, relatează AFP.Pe imensa scena amenajată pe stadionul acoperit O2 Arena, Mick Jagger, Keirh Richards, Charlie Watts şi Ronnie Wood au fost adunaţi prima oară în ultimii 20 de ani de legendarul basist al grupului, Bill Wyman.Fanii au plătit şi 406 lire sterline (650 dolari, 500 euro) pentru un bilet standard şi chiar mii de lire pentru biletele achiziţionate pe site-uri internet specializate în vânzări.Pe scenă a urcat şi cântăreaţa soul Mary J Blige, care a cântat alături de Mick Jagger ‘Gimme Shelter’ şi apoi legendarul chitarist rock Jeff Beck s-a alăturat celor patru Rolling Stones, interpretând ‘I’m going down’.La spectacol a participat şi chitaristul Mick Taylor, care a interpretat câteva piese alături de grup. Deşi locurile la concert nu au fost ieftine, biletele pentru spectacolele de duminică şi pentru al doilea concert de la Londra s-au vândut în doar şapte minute.

Spectacolul a fost primul dintr-o serie de cinci concerte care marchează a 50-a aniversare a Rollong Stones, în cadrul unui turneu intitulat ’50 And Counting’. Al doilea concert este programat joi, pe stadionul O2 Arena şi alte trei la New York şi Newark (New Jersey), în luna decembrie.Grupul, care nu a mai urcat pe scenă împreună din 2007, a făcut repetiţii pentru spectacol la Paris, unde a dat pe 26 octombrie un mic concert în faţa a 350 persoane într-un club.AGERPRES
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.