VIDEO | 14 infracțiuni și 23 de contravenții constatate la frontieră

Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au trecut ieri peste 81.000 de persoane, cetățeni români și străini. Pe sensul de intrare au fost aproape 36.700 de persoane.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de circa 27.800 de persoane, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproape 11.000.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 14 infracţiuni şi 23 contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproape 300.000 de lei.
  • valoarea amenzilor aplicate se ridică la 6.300 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 45 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 17 cetăţeni români din diferite motive legale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.