112: A ars biserica de lemn din Rozavlea

112: A ars biserica de lemn din Rozavlea

O biserică de lemn din comuna maramureşeană Rozavlea a fost distrusă aproape în totalitate de foc. Grozăvia a avut loc ieri, la orele amiezii. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un cablu electric defect sau izolat necorespunzător, spun pompierii. 

Pompierii Gărzii de Intervenție Bogdan Vodă au intervenit ieri pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la biserica de lemn din Rozavlea. În sprijinul lor au venit și pompierii Detașamentului Sighetu Marmației și pompierii voluntari din localitate. Flăcările au mistuit, în câteva clipe, în întregime biserica de lemn pe o suprafață de 350 de metri pătrați. 

Lăcașul de cult afectat de incendiu nu este Monumentul Istoric Biserica de lemn ce datează din anul 1717, cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Biserica de lemn la care s-a intervenit ieri pentru stingerea incendiului este biserica din Șesu Mănăstirii, cu hramul Sf. Gheorghe, iar pagubele au fost de 80%. Prefectul județului Maramures, Sebastian Mihai Lupuț, a declarat că în urma discuțiilor avute cu reprezentanții Consiliului Județean Maramureș și ai autorităților locale, se va oferi sprijin pentru ca lăcașul de cult să fie reconstruit.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.