În fiecare an în data de 18 martie este marcată Ziua mondială a somnului. Această inițiativă are scopul de a-i face pe oameni să conștientizeze importanța somnului.
Deși teoretic toată lumea știe ca un somn odihnitor trebuie să aibă o durată de 8 ore, sighetenii recunosc că nu întotdeauna respectă această recomandare și că recuperează în timpul zilei orele de somn pierdute.
„Eu încerc să îmi fac cele 8 ore de somn și dacă nu reușesc se reflectă pe chipul meu, deci da, mă străduiesc să dorm cât mai mult posibil. Eu știu că 8 ore de somn sunt necesare unui adult. Mă simt total lipsită de energie în timpul zilei dacă nu dorm sufiecient”, a spus o sigheteancă.
"Foarte multă importanță acord somnului, mie îmi place să dorm mult, peste 8 ore dorm în timpul nopții, 8 ore trebuie să dormim, dar eu dorm mai mult, îmi place somnul”, a mai precizat o altă sigheteancă.
„Acord minim 6 ore somnului, dacă nu dorm suficient îmi este afectată activitatea și pe măsură ce înaintăm în vârstă se observă lipsa somnului”, a mai spus o femeie.
Medicii consideră că lipsa somnului se vede cel mai bine pe fața unei persoane.
Lasa un raspuns