Ziua internaţională a carităţii este marcată pe 5 septembrie

Ziua internaţională a carităţii este marcată pe 5 septembrie

 Ziua internaţională a carităţii se celebrează pentru prima dată la nivel mondial joi, 5 septembrie, şi reprezintă un moment important în istoria umanităţii, ajutând la conştientizarea cu privire la importanţa de a oferi sau a dona benevol lucruri şi bunuri celor mai puţin norocoşi.

"Caritatea este o formă de satisfacţie personală sau, mai bine spus, binecuvântarea pe care o simţi când îi ajuţi pe cei aflaţi la nevoie. Există percepţia greşită că actele de caritate sunt strâns legate de bani, dar uneori o donaţie poate fi un simplu gest care să schimbe ziua cuiva. Până la urmă este vorba de sentimentul pe care îl ai la sfârşitul zilei ştiind că ai adus zâmbetul pe chipul cuiva care avea nevoie", afirmă Radu Tudor, vicepreşedintele Fundaţiei RoSmile. 
Actele de caritate, precum şi voluntariatul, asigură bunul mers al unei societăţi, creionând o societate civilizată şi modernă. Caritatea poate atenua cele mai grave efecte ale crizelor umanitare, completează serviciile publice în sănătate, educaţie şi de protecţie a copilului, asistând la dezvoltarea culturii, ştiinţei, sportului, protejarea patrimoniului cultural şi natural. Acestea sunt printre cele mai relevante argumente aduse în sprijinirea unei zile internaţionale pentru gesturile frumoase pe care oamenii le fac, se scrie într-un comunicat de presă al organizaţiei remis AGERPRES. 
La 17 decembrie 2012, la iniţiativa Ungariei, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie prin consens pentru a desemna 5 septembrie drept Ziua internaţională de caritate. Ziua de 5 septembrie a fost aleasă pentru a comemora trecerea la cele veşnice a Maicii Tereza de Calcutta, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1979 "pentru activitatea întreprinsă în lupta de a depăşi starea de sărăcie şi suferinţă, care constituie, de asemenea, o ameninţare la adresa păcii". 
La adoptarea rezoluţiei se reafirmă rolul carităţii în promovarea păcii şi în promovarea principiilor universale ale demnităţii umane şi solidarităţii. Rezoluţia a fost co-sponsorizată de către 44 de state membre ale ONU, printre care şi România. 
RoSmile este o fundaţie românească înfiinţată în aprilie 1999 şi din noiembrie 2012 şi-a intensificat acţiunile pentru a-i ajuta pe cei defavorizaţi şi pentru a sprijini tinerii şi copiii. Fundaţa RoSmile îşi propune elaborarea, organizarea şi desfăşurarea de programe pentru dezvoltarea comunităţilor locale în toate sectoarele – economic, social, cultural, educativ, sportiv, de tineret si mediu – prin integrarea şi conlucrarea celor trei domenii, respectiv dezvoltarea economică, protecţia socială şi protecţia mediului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.