Ziua Căștilor Albastre

În fiecare an, la 29 mai, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Forţelor ONU de menţinere a Păcii (International Day of UN Peacekeepers), cunoscută ca Ziua Internaţională a Căştilor Albastre.

Armata României a contribuit activ la consolidarea rolului ONU în domeniul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, iar anul acesta se împlinesc decenii de participare continuă cu trupe la acest tip de misiuni.

Primii observatori militari români au fost dislocaţi, în anul 1991, în cadrul misiunii de observare din Irak-Kuweit UNIKOM, ulterior România având contribuţii consistente la misiuni desfăşurate sub egida ONU în state precum Somalia, Angola şi, nu în ultimul rând, Mali, unde a fost dislocat detaşamentul Carpathian Pumas, format din 4 elicoptere IAR-330 LRM şi 120 de militari (două rotaţii).

În cele trei decenii, Armata României a participat cu peste 6000 de observatori militari, personal de stat major, ofiţeri de legătură şi militari în unităţi şi subunităţi în 17 misiuni şi operaţii de menţinere a păcii.

În această perioadă, Ministerul Apărării Naţionale este prezent cu militari la misiunile şi operaţiile ONU de menţinere a păcii MONUSCO, în RD Congo, UNMISS, în Sudanul de Sud, MINUSMA, în Mali, UNMIK, în Kosovo, şi UNMOGIP, în zona de frontieră India-Pakistan, având un aport semnificativ la consolidarea păcii şi securităţii în zone marcate de conflict şi instabilitate.

Sursa: MApN. Sursa foto: blacknews.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.