Pompierii maramureşeni au avut parte de numeroase situaţii de urgenţă în intervalul 12 – 16 august.
- Vineri, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru lichidarea mai multor incendii de vegetaţie uscată, în urma cărora au ars peste 6 hectare de vegetaţie. Tot vineri, pompierii din cadrul Detaşamentului Baia Mare au intervenit la un accident rutier petrecut în localitatea Băiţa Băii.
- Sâmbătă, pompierii au degajat un copac căzut pe carosabil în localitatea Piatra.
- Duminică, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighetu Marmaţiei au intervenit, între localităţile Ocna Şugatag şi Fereşti, la un accident rutier în urma căruia o persoană a decedat. Garda de Intervenţie Bogdan Vodă a lichidat un incendiu izbucnit la un depozit de furaje. În urma incendiului au ars 60 de metri pătraţi din depozitul de furaje şi aproximativ 4000 kg de fân. Pompierii sigheteni, alături de pompierii din Bogdan Vodă, au intervenit în cazul unui accident rutier în urma căruia au rezultat 6 victime (4 copii şi 2 adulţi). Victimele au fost transportate, de către echipajele SMURD şi SAJ, la Centrul de Primiri Urgenţe Sighetu Marmaţiei.
- Astăzi, Detaşamentul Baia Mare a intervenit pe strada Dimitrie Cantemir pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat într-o parcare. În urma incendiului au fost afectate alte două autoturisme parcate lângă mașina care a luat foc.
- Medicii, paramedicii şi asistenţii SMURD au intervenit în cazul a 89 de urgenţe medicale, după cum urmează: SMURD Baia Mare 31 de cazuri, Sighetu Marmaţiei 15, Şomcuta Mare, Fărcaşa, Târgu Lăpuş şi Bogdan Vodă – câte 7 cazuri, SMURD Cavnic – 4 cazuri, Borşa – 5 şi Vişeu de Sus – 6 urgenţe medicale.

Lasa un raspuns