VIDEO | Zeci de șoferi trași pe dreapta noaptea trecută de poliţiştii din Vişeu de Sus

Poliţiştii din Vişeu de Sus împreună cu cei din cadrul Secției 4 Leordina au organizat noaptea trecută, între orele 22.00 – 06.00, o acţiune pentru depistarea celor care pun în pericol siguranţa pe drumurile publice.

48 de şoferi care au condus în acest interval autoturisme pe arterele de circulaţie pe care s-au aflat poliţiştii au fost testaţi cu aparatul etilotest. Pentru neregulile constatate au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor a fost de aproximativ 9000 de lei. Totodată, a fost depistat un bărbat care a pus în pericol siguranţa soţiei sale şi a celor doi copii, conducând autoturismul în care se aflau după ce a consumat o cantitate însemnată de alcool. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul de Permanenţă Ruscova unde i-au fost recoltate probe de sânge. De asemenea, în cadrul acţiunii poliţiştii au reţinut cinci permise de conducere.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.