Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă în faţa Memorialului lui Abraham Lincoln, în centrul capitalei americane Washington, pentru a marca 50 de ani de la discursul istoric pentru drepturile civile rostit de Martin Luther King ‘Am un vis’, relatează AFP.
Sub un cer albastru fără nori, zeci de mii de oameni, albi, de culoare şi hispanici, s-au reunit în faţa imensei statui a fostului preşedinte american Lincoln, unde la 28 august 1963 pastorul Martin Luther King, asasinat în 1968 la Memphis (Tennessee, sud), rostea discursul împotriva segregării ce urma să marcheze societatea americană.
Purtând pancarte, manifestanţii ar urma să audă o serie de oratori, între care fiul pastorului, liderul democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, precum şi sindicate şi organizaţii pentru apărarea drepturilor civile, potrivit programului oficial.
Membri ai familiei lui Trayvon Martin, adolescent de culoare ucis în 2012 în Florida de către un poliţist, George Zimmerman, care a fost achitat recent, urmează de asemenea să ia cuvântul.
Peste 150.000 de persoane sunt aşteptate sâmbătă la National Mall, între Congresul american şi Memorialul Lincoln.
Pentru a marca 50 de ani de la faimosul discurs, SUA au organizat timp de o săptămână comemorări, marşuri, dezbateri, concerte, expoziţii în întreg oraşul. Miercuri, Barack Obama, primul preşedinte de culoare din istoria SUA, va rosti un discurs în piaţa de la Memorialul Lincoln.
Stiri de actualitate:
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
Zeci de mii de persoane la Washington pentru a marca 50 de ani de la celebrul discurs ‘Am un vis’

Lasa un raspuns