VIDEO | Zece cazuri de gripă clinică în unitățile de învățământ din Maramureș

În acest moment, la nivelul județului Maramureș, sunt raportate de către unitățile de învățământ 10 cazuri de gripă clinică. În această perioadă trebuie să se facă triaj epidemiologic zilnic la intrarea în colectivitate pentru a preveni raspândirea virozelor respiratorii, inclusiv a gripei.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Maramureș a fost raportat 1 caz de gripă la Școala Gimnazială ,,Ioan Cuza” Baia Mare, 1 caz la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Vișeu de Sus, 2 cazuri la școala Gimnazială Nr. 1 Moisei, 1 caz la Școala Gimnazială ,,Avram Iancu” Baia Mare și 5 cazuri la Școala Gimnazială ,,Lucian Blaga” Baia Mare. Până acum nu s-a semnalat necesitatea închiderii școlilor de către directorii unităților de învățământ,  sau de către Direcția de Sănătate Publică Maramureș.

Avand în vedere creșterea peste nivelul așteptat pentru această perioadă a numărului de cazuri de viroze și gripă Direcția de Sănătate Publică Maramureș recomandă evitarea aglomerărilor umane; evitarea, pe cât posibil, a contactului cu persoanele bolnave; spălarea mâinilor tot timpul, mai ales după suflarea nasului şi contactul cu persoane bolnave.

Potrivit DSP Maramureș bolnavul se izolează de restul familiei într-o cameră corespunzătoare din punct de vedere igienic, luminoasă, aerisită, suficient de încălzită respectiv 24 – 26 grade C.    Persoana bolnavă va folosi batiste igienice în caz de tuse sau strănut și este necesară aerisirea freceventa a încăperilor sau a birourilor cu menţinerea unei temperaturi de 18-20 grade C.

Se recomandă de asemenea menţinerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii în comunitate si unitati de învățământ; evitarea vizitării bolnavilor sau suspecţilor de gripă și limitarea accesului vizitatorilor în unitățile sanitare cu paturi, de exemplu 1 vizitator la un pacient internat, maximum 5 minute și o distanță de minim 1 metru de pacient și asigurarea cantităților necesare de medicamente pentru tratamentul afectiunilor de sezon și a complicatților acestora.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.