Zamfir Ciceu (USL), alternativa propusă de Guvernul Ponta pentru Maramureş

Zamfir Ciceu (USL), alternativa propusă de Guvernul Ponta pentru Maramureş

La sfarşitul săptămanii trecute, agenda candidatului USL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean a fost una extrem de încărcată. Vineri, 18 mai, Zamfir Ciceu s-a aflat în targul de la Ariniş, unde a discutat cu sute de oameni despre nevoile lor, despre aşteptările pe care le au de la viitorul preşedinte al  Consiliului Judeţean.

Candidatul USL Maramureş nu a lansat, însă, minciuni electorale, minciuni pe care alţi politicieni le-au folosit în campaniile trecute. Maramureşenii nu mai pot să fie amăgiţi, iar traiul lor nu este mai bun, aşa cum li s-a promis în 2008. Suntem în anul de graţie 2012, cu o populaţie sărăcită şi revoltată pe lumea politică. Acesta este motivul pentru care Zamfir Ciceu discută cu oamenii la întalniri directe, pentru a le prezenta, onest, ce poate să facă pentru Maramureş, din postura de preşedinte al Consiliului Judeţean. După vizita în targul de la Ariniş a urmat, apoi, o întalnire zonală cu primarii şi consilierii judeţeni din Asuaj, Ariniş, Bicaz, Oarţa, Băseşti, Gardani, Băiţa de sub Codru, Suciu de Sus, Cupşeni, Coroieni, Lăpuş şi Targu Lăpuş. Tot vineri, candidatul USL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean a avut o întalnire cu parlamentarii de Maramureş, urmată de o discuţie cu medicii de familie. După o întâlnire cu femeile liberale, Zamfir Ciceu (USL), a ajuns la întâlnirea civică din cartierul Vasile Alecsandri.

Sambătă, 19 mai, candidatul USL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean a participat la hramul bisericii de lemn din Baia Sprie, după care a avut o discuţie cu maica stareţă de la Mănăstirea Barsana. Agenda pentru seara zilei de sambătă a prevăzut întalniri cu cetăţenii din cartierele băimărene, dar şi prezenţa la party-ul USL, desfăşurat în incinta Casei Tineretului.

Duminică, 20 mai, Zamfir Ciceu (USL) a ajuns la sfinţirea bisericii de lemn din Borşa, după care a participat la lansarea candidatului PNL pentru primăria oraşului Vişeu de Sus. El s-a întâlnit şi cu tinerii USL-işti din Moisei, care sunt pregătiţi să voteze schimbarea şi în localitatea lor. La lansarea candidatului USL de la Targu Lăpuş, Sorin Pop, de duminică seara, precum şi cea  a candidatului de la Bicaz, Dorin Mitre, care a avut loc în seara zilei de luni, au fost prezenţi consilieri judeţeni, consilieri locali, preşedinţii celor trei partide, candidatul USL pentru preşedinţia CJ Maramureş, candidaţii pentru primării la localităţile din zonă.

Luni dimineaţa, Zamfir Ciceu (USL) a fost întâmpinat de oamenii aflaţi la târgul din Şomcuta Mare, iar marţi dimineaţa, 22 mai, a ascultat doleanţele celor din Săliştea de Sus. ”Chiar dacă trebuie ca soarele să răsară din partea opusă, tot este necesară schimbarea în Maramureş”, a concluzionat  electoratul aflat la târgul din Săliştea. Următoarea oprire a zilei de marţi a avut loc la Cavnic, unde Zamfir Ciceu a fost prezent la lansarea candidatului USL, după care a ajuns la Sighet, la invitaţia viceprimarului USL, Ovidiu Nemeş. Aşa arată programul unui preşedinte de Consiliu Judeţean, un om aflat mereu în mijlocul maramureşenilor, prezent în toate localităţile judeţului pe care poate şi vrea să îl coordoneze din sediul aflat în incinta Palatului Administrativ.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.