ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Pentru UDMR rămâne o prioritate să promovăm legi care aduc soluții reale și răspund nevoilor oamenilor

În prima jumătate a acestui an, mai multe inițiative legislative ale UDMR au fost adoptate de Parlament, respectiv Zahoránszki Brigitta, deputat UDMR Maramureș a susținut mai multe proiecte de lege.

–  Medicul curant va putea programa direct consultațiile și investigațiile de specialitate necesare, iar dreptul la o a doua opinie medicală va fi garantat și decontat prin sistemul de asigurări de sănătate.
–  Parlamentul a adoptat inițiativa prin care anul 2026 este declarat Anul „Márton Áron”, marcând 130 de ani de la nașterea episcopului și aducând un omagiu vieții și activității sale în slujba comunității.
–  Victimele violenței domestice vor putea obține mai ușor ordine de protecție, durata acestora va putea fi extinsă în cazul agresorilor recidiviști, iar măsurile de sprijin pentru victime și de reabilitare a agresorilor vor fi consolidate.
–  Persoanele condamnate pentru infracțiuni sexuale nu vor mai putea ocupa locuri de muncă ce presupun contact direct cu copii, vârstnici, persoane cu dizabilități sau alte categorii vulnerabile.
–  Tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului și își continuă studiile sau se angajează vor beneficia în continuare de sprijinul financiar acordat de stat până la împlinirea vârstei de 26 de ani.
–  România are, pentru prima dată, un cadru legislativ dedicat prevenirii și combaterii femicidului, care întărește protecția femeilor și înăsprește sancțiunile pentru cele mai grave forme de violență.
–  Începând cu anul școlar 2027–2028, elevii din clasa pregătitoare vor primi gratuit caietele de lucru, iar materialele educaționale necesare vor fi asigurate și pentru copiii din creșe și grădinițe.
–  Părinții copiilor cu sindrom Down sau cu tulburări din spectrul autist vor beneficia gratuit de consiliere psihologică, costurile fiind acoperite integral din fondul asigurărilor de sănătate.
–  A fost îmbunătățit legislația privind concediul medical, astfel încât mai multe categorii de pacienți vor primi indemnizația încă din prima zi de concediu, iar accesul la consultațiile medicale de specialitate va fi extins.
–  Pedepsele pentru infracțiunile de rele tratamente aplicate minorilor au fost înăsprite, în special dacă fapta este săvârșită sub influența drogurilor sau a altor substanțe psihoactive.
–  Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază a fost prelungită până la sfârșitul anului, pentru a limita creșterea prețurilor și a proteja puterea de cumpărare a familiilor.
–  Cererile pentru transcrierea în România a certificatelor de naștere, căsătorie și deces emise în străinătate vor putea fi depuse și prin împuternicire avocațială, simplificând astfel procedurile administrative.
–  Vor putea fi instalate lifturi și alte soluții de accesibilizare în blocurile cu cel puțin trei etaje construite fără lift, pentru a îmbunătăți accesul persoanelor vârstnice și al celor cu mobilitate redusă. UDMR susține ca, pe viitor, programul să includă și finanțarea modernizării lifturilor existente.
”Pentru UDMR rămâne o prioritate să promovăm legi care aduc soluții reale și răspund nevoilor oamenilor”, – a declarat Zahoránszki Brigitta.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.