ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Investițiile finanțate prin PNRR vor putea fi finalizate mai ușor

La inițiativa UDMR, investițiile finanțate prin PNRR vor putea fi finalizate mai ușor, astfel încât lucrările finalizate să fie recepționate și decontate mai rapid, înaintea terminării lucrărilor auxiliare, fără a aduce atingere calității, siguranței respectând normele legale.

”Propunerea legislativă este importantă pentru ca proiectele aflate în faza finală fie duse la bun sfârșit la termen, iar comunitățile să beneficieze cât mai repede de investițiile finanțate”, a declarat Zahoránszki Brigitta, deputat UDMR Maramureș.

Un alt proiect de lege votat este crearea cadrului necesar pentru instalarea de lifturi sau alte soluții de accesibilizare în blocurile cu cel puțin trei etaje construite fără lift. Măsura se adresează în special persoanelor în vârstă, persoanelor cu dizabilități și celor cu mobilitate redusă.

În prima etapă va fi derulat un proiect-pilot de 18 luni, destinat unui număr de 100 de locuitori, urmând ca ulterior inițiativa să fie extinsă la nivel național. Continuăm să susținem proiecte care simplifică investițiile publice și contribuie la creșterea calității vieții oamenilor”, a adăugat Zahoránszki Brigitta.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.