Noua capelă reformată a fost inaugurată sâmbătă, 20 iunie, în cimitirul Dealul Florilor, aflat în grija Parohiei Reformate Baia Mare-Orașul Vechi. Slujba de sfințire a fost oficiată de episcopul Bogdán Szabolcs János, iar momentul festiv a fost întregit de participarea corului parohiei. Cu prilejul inaugurării a fost dezvelit și un monumentul funerar, ridicat în memoria preoților reformați înhumați în acest cimitir.
”Deși capela este un loc de rămas bun și de despărțire, pentru credincios este și o casă a speranței, a vieții, un simbol vizibil al credinței, care este hrănită de promisiunea învierii. Mulțumiri celor care au visat capela, cuplului de pastori ai Parohiei Bisericii Reformate Baia Mare- Orașul vechi, László Bak și Enikő Bak, proiectantului, antreprenorilor și tuturor credincioșilor care au contribuit cu donații și rugăciuni la construcția acestei capele funerare. Fie ca această nouă capelă să fie o casă a mângâierii, a rugăciunii și a speranței, unde cei care jelesc să poată fi întăriți în credința că, în Hristos, viața triumfă asupra morții”, – a declarat Zahoránszki Brigitta, deputat UDMR Maramureș.

Lasa un raspuns