VIDEO | Weekend plin pentru sportivii de la echipa Știința Explorări

Weekendul care tocmai s-a încheiat a fost unul plin pentru sportivii de la echipa Știința Explorări. Două meciuri disputate la Zalău, s-au încheiat cu o victorie, împotriva celor de la Brașov și o înfrângere în urma partidei de volei cu echipa Steaua București.

Meciul dintre Steaua București – Știința Explorări Baia Mare, disputant sâmbătă, 5 decembrie, s-a încheiat cu scorul de 3-1.

”La Zalău am întâlnit o echipă care la ora actuală este într-o formă foarte bună, mă refer la Steaua București, am făcut un meci bun, zic eu, împotriva lor. Consider că în setul III, a fost o greșeală de arbitraj imensă, care ne-a costat mult, acel cartonaș roșu acordat gratuit. În acceași fază, a fost o minge fluierată la jucătorul nostru ce s-a transformt în punct pentru adversari, ceea ce ne-a demoralizat. Altfel am fi plecat cu cel puțin un punct de acolo, dacă aveam un 2-1, pentru Explorări, ar fi fost o victorie de moral, pentru noi, având în vedere că noi am jucat împotriva unei echipe foarte bune”, precizează Marius Botea, antrenor volei la echipa ”Știința Explorări”.

Meciul dintre CSU Brașov – Știința Explorări Baia Mare, încheiat cu scorul favorabil echipei băimărene,  0-3, a fost prima victorie a echipei Știința Explorări din acest campionat.

Cei de la Brașov sunt o echipă de amatori. Deocamdată nu cred că sunt competitivi și s-ar putea salva de la retrogradare”, e de părere Marius Botea.

Antrenorul echipei Știința Explorări, Marius Botea, privește realist evoluția campionatului.

Dacă ne uităm bine la clasament, nu este cel real. Situația actuală afecteazăși campionatul național de volei. E greu să faci presupunri sau să te bazezi pe antrenamente, chiar dacă dai ce poți mai mult . Important e de văzut cum se va aborda partea a doua a campionatului și chiar finalul de campionat. Să vedem ce sistem se va hotărî, cert este că după acest ultim turneu, care va fi turneu de patru echipe, să vedem exact când va începe campionatul și mai ales ce se întâmplă în general în România”, spune Marius Botea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.