Weekend cu viteză în coastă

Județul Maramureș găzduiește cea de-a patra etapă a Campionatului naţional de viteză în coastă – Total 2020 (din cele șase organizate în acest an), în zilele 29 și 30 august, pe DN 18 Baia Sprie – Desești, circulația de pe acest traseu fiind deviată pe DJ 184 Baia Sprie – Cavnic. În parteneriat cu Asociaţia Club Sportiv XPO Racing la realizarea acestei competiții, Consiliul Județean finanțează cu suma de 75.000 de lei evenimentul prin care se dorește reintroducerea județului pe harta competițională a sporturilor cu motor.

Regăsindu-se printre cele mai vechi discipline sportive automobilistice atestate în România, viteza în coastă este o formă de motorsport prin care sportivul urmărește să parcurgă în urcare un traseu de asfalt cu diferență de nivel, într-un timp cât mai scurt.

La startul competiției se vor alinia peste 50 de echipaje, atât din țară, cât şi din Ungaria şi Austria. De asemenea, Federaţia Română de Automobilism Sportiv va fi reprezentată la eveniment de mai mulți oficiali, printre care și președintele Norris Măgeanu. Cei care nu vor putea face parte din publicul prezent la eveniment pot urmări competiția live pe rețelele de socializare, precum şi în programul unei televiziuni naționale de profil.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.