Vremea și drumurile astăzi în județ

Traficul rutier se desfășoara in condiții de iarnă. A plouat slab, în cursul nopții în județ. În zona de munte precipitațiile au fost mixte, lapoviță și ninsoare. Carosabilul sectoarelor de drumuri publice este parțial umed în zonele de deal și de munte, respectiv curat și umed în rest. Cerul este acoperit, fulguiește în Pasul Prislop, plouă slab în zonele de câmpie. Vizibilitatea în trafic este bună.

Angajații secției de drumuri naționale au acționat cu două utilaje și au răspândit opt tone de material antiderapant pe DN18. Pe sectoarele de drumuri județene s-a actțonat cu cinci utilaje și 24 tone de material antiderapant. Vremea va fi azi în general închisă și mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros. Îndeosebi în cursul zilei și seara, pe arii extinse, va ploua. La munte precipitațiile vor fi mixte iar în zonele înalte vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 6 grade, iar cele minime între 0 și 3 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.