Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 1 – 14 aprilie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
Între 1 şi 2 aprilie temperaturile diurne vor marca o creştere accentuată, de la valori medii de 6 grade până la 14 grade. În următoarele zile regimul termic avea o evoluţie oscilantă, mediile temperaturilor maxime urmând a se menţine apropiate de normele climatologice ale perioadei. În data de 8 aprilie se va resimţi o răcire ce va determina valori termice ce se vor situa în jurul a 6 grade ziua şi 0 grade noaptea, pentru ca după data de 11 aprilie să se resimtă o încălzire uşoară de la o zi la alta, până la maxime diurne de aproximativ 12 grade în ultimele zile ale intervalului de prognoză şi minime nocturne de 2 grade.
Probabilitatea de apariţie a ploilor mai însemnate cantitativ va fi mai ridicată, temporar, în prima jumătate a intervalului, în timp ce în a doua săptămână ploile vor fi în general slabe.
CRIŞANA
In prima săptămână a intervalului de prognoză regimul termic va avea variaţii de la o zi la alta, iar maximele diurne vor avea medii cuprinse între 6 şi 14 grade, în timp ce mediile minimelor nocturne se vor situa, în general, între 1 şi 5 grade. În a doua jumătate a intervalului, variaţiile termice vor fi mai atenuate,tendinţa fiind de creştere uşoară şi treptată, de la valori medii ale temperaturilor maxime de 7 grade ziua în data de 8 aprilie până la 11 grade pe 14 aprilie, interval în care minimele nocturne se vor situa, în medie, în jurul valorii de 0 grade.
Pe tot parcursul intervalului de prognoză se vor semnala ploi, ce vor fi mai însemnate cantitativ în zilele de 2 şi 3 aprilie şi, apoi în intervalul 7-9 aprilie.
TRANSILVANIA
Prima săptămână a intervalului de prognoză va fi caracterizată de un regim termic variabil, atât în ceea ce priveşte maximele diurne, care se vor încadra, în medie, între 10 şi 15 grade, cât şi minimele nocturne, ce se vor situa, în general, între 1 şi 5 grade. În a doua săptămână temperaturile minime vor coborî cu 2…3 grade sub limita de îngheţ, în timp ce ziua se vor înregistra, în medie, valori maxime de 6…8 grade.
Ploile vor fi prezente pe tot parcursul perioadei de prognoză, dar probabilitatea pentru cantităţi de apă mai importante va fi mai ridicată în jurul datei de 3 aprilie.
MARAMUREŞ
În primele două zile ale intervalului, regimul termic va avea variaţii importante, de aproximativ 7 grade de la o zi la alta, atât la maximele diurne, cât şi la minimele nocturne. În intervalul 3 – 8 aprilie variaţiile se vor atenua şi se vor înregistra, în medie, între 8 şi 12 grade ziua şi între 1 şi 6 grade noaptea. Între 9 şi 14 aprilie mediile maximelor diurne vor fi cuprinse între 7 şi 10 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi predominant negative.
Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie în prima jumătate a intervalului, mai importante cantitativ pe data de 3 aprilie, iar în a doua jumătate a intervalului se vor semnala în general ploi slabe, dar apare posibilitatea de lapoviţă în cursul nopţilor şi al dimineţilor.

Lasa un raspuns