Vremea a fost apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul a fost variabil. Vântul a suflat în general slab. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 0 grade Celsius la Ocna Şugatag si 3 grade Celsius în Baia Mare.
La primele ore ale dimieţii temperatura aerului era cuprinsă între -4 grade Celsius în Pasul Gutâi; -3 grade Celsius la Borşa şi Ocna Şugatag; -2 grade Celsius la Vişeu de Sus şi Târgu Lăpuş; -1 grad Celsius la Sighetu Marmaţiei, Petrova, Leordina, Baia Mare, Ardusat, Tăuţii Măgherăuş şi Seini şi 0 grade Celsius la Fereşti şi Copalnic. Cea mai scăzută temperatură înregistrată a fost de -6 grade Celsius, la Cavnic. Stratul de zăpadă era discontinuu şi măsura aseară până la 16 cm, la Vf. Iezer.
Conducătorii auto întâlnesc în trafic carosabil umed pe DN18, în Pasul Gutâi, respectiv pe DN18, la Borşa (între km156 şi km180). Celelalte sectoare de drumuri naţionale au carosabilul curat şi uscat. Nu a fost nevoie de intervenţie cu material antiderapant. Vizibilitatea este bună în trafic. Cerul este acoperit. Vântul suflă liniştit.
Rămân închise pe perioada de iarnă, conform deciziei administratorului de drumuri: DJ109F, pe relaţia Cavnic-Băiuţ; DJ183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi şi DC19, pe relaţia Botiza-Groşii Ţibleşului (un tronson de 6km).
Pe sectoarele de drumuri judeţene nu au fost înregistrate precipitaţii. Angajaţii societăţii care asigură şi întreţine viabilitatea sectoarelor de drumuri judeţene au acţionat cu cinci utilaje şi au împrăştiat 15 tone de material antiderapant pentru prevenirea şi combaterea poleiului. Carosabilul sectoarelor de drumuri judeţene este curat şi uscat în zona de câmpie, respectiv curat şi umed în zona de deal şi de munte.
Cursa aeriană de pasageri a decolat fără probleme, în această dimineaţă, de pe Aeroportul Internaţional Baia Mare şi a aterizat în Bucureşti. Vizibilitatea este bună în zona aeroportului.Temperatura aerului are valoarea de -1 grad Celsius. Cerul este acoperit.
HIDRO
Debitele şi nivelurile cursurilor de apă din judeţ au fost în scădere uşoară. Nu au fost semnalate probleme deosebite. Fenomenele de iarnă nu influenţează scurgerea apei în albie. Gheaţă primară se găseşte formată pe malul râului Ruscova, la Poieni Luhei. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă, specifice iernii. Coeficientul de umplere al lacului de acumulare este de 86%.
Stratul de zăpadă are grosimea: 41 cm la Cavnic; 22 cm la Firiza; 19 cm la Blidari; 16 cm la Vf. Iezer; 11 cm la Mara; 8 cm la Poieni Luhei; 6 cm Târgu Lăpuş; 5 cm în Leordina, 4 cm la Bistra şi în Baia Borşa; 3 cm pe Valea Vişeului, în Poiana Borşa şi 2 cm pe Valea Vaserului şi Ruscova.
METEO
Vremea va rămâne şi astăzi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare în cursul nopţii, când izolat va ninge slab. Vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad Celsius şi 5 grade Celsius, iar cele minime între -5 grade Celsius şi -1 grad Celsius.
Mâine vremea se va menţine apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros şi îndeosebi ziua pe arii relativ extinse vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. În zona de munte va ninge, iar stratul de zăpadă proaspăt depus va măsura între 5-10 cm. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări îndeosebi la munte, unde va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 4 grade Celsius, iar cele minime între -7 şi -3 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă.
Acum sunt -4 grade Celsius la Cavnic şi Ocna Şugatag; -3 grade Celsius laTârgu Lăpuş şi -2 grade Celsius în Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei.
Stiri de actualitate:
VIDEO: Eveniment inaugural Dinastia Artelor – o îmbinare între poezie, pictură, muzică și tradiție locală la Baia Sprie
SEINI: Inaugurarea Sinagogii – clădirea va găzdui Muzeul Evreilor din Transilvania
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Duminică spectacolul ”INBOX” pe malul Săsarului
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Recoltă bogată, cizme mari – așa se salută oamenii din Arduzel în timpul culesului de struguri
SALVAMONT MARAMUREȘ: Refugiul Speranței de pe Pop Ivan, din nou adăpost pentru oameni aflați în dificultate – alți doi cetățeni ucraineni, recuperați
MUZEUL MARAMUREȘAN: 17 octombrie – Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul de improvizație ”Improjoker”, sâmbătă 17 octombrie
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână
CAMPIONII DE MÂINE: Doi sportivi din Baia Sprie vor reprezenta România la Campionatul Mondial ISKA de kickboxing
MUZEUL SATULUI BAIA MARE vă așteaptă o nouă ediție a proiectului expozițional „Arta’n șezătoare”
PAP ZSOLT ISTVÁN: Din ce în ce mai aproape momentul în care vom dezvălui macheta orașului Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: Martin Kosatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, aflat pentru a doua oară în vizită în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 16 octombrie în Dăneștii Chioarului și Lucăcești
IPJ: Aproape 400 de autovehicule verificate în cadrul unei ample acțiuni în județ
HANDBAL: CS Minaur, egal cu CSM București
BAIA MARE: Măsuri privind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie
VIDEO: Absolvenții cu calificări tehnice au șanse foarte bune de angajare , concluzia AJOFM Maramureș în urma Bursei locurilor de muncă pentru tineri
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Intervenții de restaurare la Șura Borșa
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Equilibrum Fest – festival dedicat sănătății, echilibrului și unui stil de viață sănătos
Vremea în Maramureş astăzi, 19 februarie

Lasa un raspuns