Vreme caldă astăzi în Maramureş

Vreme caldă astăzi în Maramureş

Vremea a fost ieri caldă. Cerul a fost variabil, temporar noros în cursul după-amiezii, când local au căzut averse de ploaie însoţite şi de descărcări electrice. Cantitatea maximă de apă înregistrată în urma precipitaţiilor a fost de 7 l/mp la Sighetu Marmaţiei. Vântul a suflat slab la moderat, însă a prezentat intensificări de până la 58 km/h, la Ocna Şugatag. Au mai fost semnalate precipitaţii la Strâmtura, Şieu, Dragomireşti, Răzoare, Lăpuşel, Copalnic şi Suciu de Jos. Vântul a suflat în general slab.  Temperaturile maxime au fost cuprinse între 29 grade Celsius la Ocna Şugatag şi 32 grade Celsius în Baia Mare. Indicele de confort termic temperatură-umezeală (ITU) a atins şi după-amiaza şi seara pragul critic de 80 unităţi în municipiul Baia Mare.
        Pentru astăzi, meteorologii au prognozat că vremea va rămâne caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi în a doua parte a nopţii, când pe arii restrânse vor cădea ploi cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice.Izolat vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 32 grade Celsius, iar cele minime între 14 şi 19 grade Celsius. 
      La primele ore ale dimineţii, temperatura aerului a fost cuprinsă între arăta 15 grade Celsius la Sighetu Marmaţiei şi 18 grade Celsius în Baia Mare.
      Debitele şi nivelurile cursurilor de apă din judeţ au fost în scădere, fără a fi semnalate probleme deosebite. Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza  se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de acumulare al lacului este de 90%.
          La ora 9.00, termometrele arătau următoarele valori: 22 grade Celsius la Ulmeni, Şomcuta Mare, Seini, Tăuţii Măgherăuş, Săpânţa şi Săcălăşeni; 21 grade Celsius în Baia Mare şi Baia Sprie; 20 grade Celsius la Borşa, Vişeu de Sus, Dragomireşti, Săliştea de Sus, Moisei, Cavnic, Băiuţ şi Groşii Ţibleşului; 19 grade Celsius la Sighetu Marmaţiei şi Ocna Şugatag.           
        Indicele de confort termic avea 69 de unităţi în Baia Mare; 65 unităţi la Sighetu Marmaţiei şi Ocna Şugatag; 61 unităţi la Târgu Lăpuş.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.