Vrem să bem apă potabilă, nu apă menajeră! Asta cer locuitorii comunei Săpânţa conducerii primăriei care recunoaşte că există probleme la reţeaua de alimentare cu apă potabilă

Vrem să bem apă potabilă, nu apă menajeră! Asta cer locuitorii comunei Săpânţa conducerii primăriei care recunoaşte că există probleme la reţeaua de alimentare cu apă potabilă

Vrem să bem apă potabilă, nu apă menajeră! Asta cer locuitorii comunei Săpânţa conducerii primăriei, după ce au constatat mai multe nereguli la calitatea apei pe care o consumă. Primăria Săpânţa a coodonat un proiect de construire a mai multor puncte de captare a apei în locul numit Sub Piatra Săpânţei, printr-o finanţare obţinută prin Ordonanţa7. Acest proiect urmărea alimentarea cu apă potabilă a comunei, însă după doi ani de la semnarea recepţiei lucrărilor, proiectul a suferit o serie de modificări, improvizaţii de moment, care pun în pericol calitatea apei din bazinul de captare. Primarul Ioan Turda recunoaşte că sunt unele probleme, dar spune că nu are decât un instalator în întrega primărie care se ocupă de întreţinerea acestei reţele, iar problemele sale de sănătate nu i-au permis să mai verifice la faţa locului modificările care au apărut după recepţia lucrărilor.Proiectul de reabilitarea a reţelei de apă şi canalizare a început în comuna Săpânţa în anul 2008. La preluarea mandatului primarului Ioan Gheorghe Turda, lucrările erau deja începute. La momentul respectiv erau stabilite izvoarele de captare şi existau o parte din avizele de aprobare a lucrărilor. În 2010 s-a semnat recepţia lucrărilor. Proiectul, în valoare de 24 de miliarde de lei a presupus introducerea unei conducte de la izvoarele de captare pe străzile principale ale comunei . Primarul Ioan Turda  a făcut o serie de acte adiţionale solicitând suplimentarea finanţării cu încă 7 miliarde de lei pentru a executa lucrări de extindere a reţelei pe partea dreaptă a drumului naţional, reabilitarea vechii conducte de borcut şi suplimentarea cantităţii de apă care se scurge în bazine.Primarul comunei ne-a declarat că a fost un proiect reuşit, care asigură necesarul de apă locuitorilor comune. Locuitorii comunei, insă sunt de altă părere.L-am însoţit pe unul dintre aceştia la unul dintre puţurile de captare din zona umită Sub Piatra Săpânţei. Lucrările păreau că au suferit modificări severe, chiar improvizaţii care pun în pericol calitatea apei care ajunge în bazinul de captare şi implicit în conducetele reţelei de alimentare cu apă potabilă a comunei.Pentru a deveni apă potabilă, apa bruta  este supusă unuir poces mai amplu. Sitarea este prima etapa a prepararii apei, unde se indeparteaza corpuri plutitoare, pesti, plancton si alte suspensii grosiere.La Săpânţa, un sac de nailon amplasat la gura izvorului şi un filtru improvizat asigură această primă etapă. Ţevile sunt protejate de pietre, scânduri de lemn iar un morman de crengi, amplasate strategic în imediata apropiere a puţului de captare, au misiunea de a restricţiona accesul animalelor sălbatice la apa care  alimentează bazinul de captare.Zona unde sunt construite bazinele de captare este îngrădintă, însă accesul este liber pentru oricine. Nu am găsit niciun lacăt la uşa de acces. Fără nicio restricţie, am putut ridica şi capacul amplasat la  intrarea în bazinul în care este colectată apa care urmează să alimenteze o comună întreaga. Astfel că, apa potabila din Săpânţa poate fi oricand contaminata de o mână criminală.Primarul dă vina pe localnici, cu siguranţă un răuvoitor a rupt lacătele şi a permis accesul într-o zonă strict interzisă, plus de asta, aceste zone ar trebui păzite cu vigilenţă, dar asta ar însemna costuri pe care primăria, cu siguranţă nu şi le poate asuma.Nereguli s-au înregistrat şi la căminele de apă amplasate pe străzile comunei. Acestea ar trebui să fie curăţate şi izolate, însă le-am găsit inundate de apă.
La sesizarea acestor probleme, primarul dă vina pe vremea de afară nefavorabilă şi pe neglijenţa cetăţenilor. Spune că seceta e de vină pentru fluctuaţiile de apă. “A fost o secetă cruntă din 14 auust până la sfârşitul lunii decembrie, când a plouat, dar pământul fiind îngheţat, apa nu a putut pătrunde în sol, de aceea am avut o perioada probleme cu apa”. Pentru a nu rămâne fără apă în bazinele de captare, primarul comunei a instituit un program de utilizare a apei potabile, ceea ce nu a primit un răspuns favorabil din partea comunităţii.
Consilierii se plâng la rândul lor de lipsă de transparenţă din partea primarului.  Consilierul Gheorghe Pop ne-a mărturisit că a făcut în nenumărate rânduri solicitări pentru a fi puse la dispoziţia Consiliului Local facturi, dispoziţii luate de conducerea instituţiei, dar nu a primit niciun răspuns.Întrebat dacă a făcut probe pentru a verifica calitatea apei potabile, primarul ne-a răspuns că s-au făcut, dar nu recent.Până una, alta, localnicii din Săpânţa suferă din cauza lipsei de apă potabilă. Ca să parafrazăm o zicală celebră “Banii s-au dus pe  apa Săpânţei”, iar problemele săpânţenilor există în continuare şi vor exista atâta timp cât vor plăti pentru apă potabilă şi vor consuma în schimb apă menajeră, iar sursa lor principală de apă este filtrată printr-o improvizaţie ieftină, care cu siguranţă nu este demnă de un proiect ambiţios de aproape 1 milion de euro, realizat de o echipă de specialişti, în secolul 21.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.