Victorie de trei puncte obținută de Știința Explorări în fața Universității Cluj-Napoca, în ultima etapă a sezonului regulat. În urma acestei partide băimărenii termină prima parte a campionatului pe locul 8. Jocul, care a durat mai bine de două ore, a fost unul foarte echilibrat.
Gazdele au câștigat primul set cu 25-23. Vlad Negrean a realizat 8 puncte în acest set, având o eficiență în atac de 89%. Clujenii au început bine și actul 2 și au condus cu 4-1. La primul timp tehnic de odihnă băimărenii au preluat inițiativa cu 8-7 și nu au mai cedat-o până la finalul setului.
Setul 3, care a durat 37 de minute, a fost mai mult decât palpitant. Universitatea a condus cu 12-7, 20-15 și 24-22, dar Explorări a salvat, în total, 8 mingi de set și s-a impus cu 32-30. Ultimele două puncte au fost obținute în urma blocajului reușit de Ștefan Lupu și a atacului ratat de Dan Borota.
Ultimul set, în care băieții antrenați de Marius Botea și Sorin Pop au avut aproape în permanență inițiativa, a fost adjudecat de băimăreni cu 25-23, după un final similar setului precedent. Dan Borota a ratat un atac, iar Dan Florea a pus capăt jocului cu un blocaj reușit.
"Nivelul meciului nu a fost unul deosebit. Pentru noi este important, însă, că am luat toate cele trei puncte și am terminat sezonul regulat pe locul 8", a declarat Marius Botea, antrenorul principal al Științei Explorări.

Lasa un raspuns