Știința Explorări vrea să obțină sâmbătă a treia victorie consecutivă din acest campionat. Băimărenii vor juca, de la ora 17, acasă cu formația LPS Piatra Neamț.
Voleibaliștii antrenați de Marius Botea și Sorin Pop abordează meciul cu un moral foarte bun după cele două succese clare obținute până acum, 3-0 acasă cu CSM București și 3-1 în deplasare cu Dinamo. În schimb, echipa din Piatra Neamț a suferit două înfrângeri, 0-3 în deplasare cu Tricolorul Ploiești și 2-3 acasă cu SCM Craiova, fiind de așteptat să opună o dârză rezistență gazdelor.
„Piatra Neamț este o echipă bună. Jucătorii care sunt acolo au obținut de-a lungul anilor rezultate bune la alte echipe. Sunt și doi băieți care au trecut prin curtea noastră și mă refer aici la Robert Țuțea și Dragoș Răileanu. Eu cred că nu va fi un meci ușor pentru noi și nici nu trebuie să-l tratăm ca atare.”, a declarat antrenorul băimărenilor, Marius Botea.
„Urmează un meci și mai important. Trebuie să confirmăm victoria pe care am obținut-o cu Dinamo. Sper să nu avem probleme medicale și la ora jocului să fim în vârf de formă.”
„Niciun meci nu seamănă unul cu celălat, ca să folosim o expresie din fotbal. Sper să facem un joc bun și să obținem cele trei puncte la final”, a adăugat Florin Bălhăceanu, căpitanul echipei Știința Explorări.
Partida dintre Știința Explorări și LPS Piatra Neamț va fi arbitrată de clujenii Tudor Pop și Cristian Șanta. Observator din partea Federației Române de Volei va fi Gheorghiță Mitrașca din Zalău.
Stiri de actualitate:
PROGNOZĂ ANM: Cum va fi vremea în Maramureș în următoarele două săptămâni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de salvare încheiată cu bine în zona Creasta Cocoșului
INSPECTORATUL DE JANDARMI: Rezultatele misiunilor de asigurare a ordinii publice la Sărbătoarea Castanelor – sancțiuni de aproape 15000 lei
SIGHETU MARMAȚIEI: Workshop de muzică japoneză
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Întâlnirea reprezentanților județelor cu comunități maghiare dispersate
FOTBAL: Victorie la scor pentru CS Minaur
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație pe strada Mocăniței
ISU MARAMUREȘ: Cupa „13 Septembrie” la pescuit – rezultate
BAIA MARE: Colectare deșeuri textile
BAIA MARE: 679 de ani de la primul document privilegiat al orașului păstrat în forma originală
BAIA MARE: Campanie de colectare deșeuri voluminoase
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă duminică, 20 septembrie în Tăuții Măgherăuș
VIDEO: Sărbătoarea Castanelor – Parada de pe Podul Unirii
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
VOLEI: Știința Explorări vrea sâmbătă a treia victorie consecutivă din campionat

Lasa un raspuns