Victorie spectaculoasă obținută de Știința Explorări în prima manșă din faza I a Cupei României la volei masculin. Băimărenii au învins acasă cu 3-0 Banatul Caransebeș, dar pentru a se califica în faza următoare a competiției trebuie să câștige cel puțin un set în partida retur.
Față de vizita anterioară în Baia Mare, când au fost învinși în ultima etapă din tur cu 3-1, bănățenii au avut trei noutăți în sextetul de bază, sârbul Cedic, revenit după o accidentare, Laza și Pavel, aduși în această iarnă de la Tomis Constanța. Acest lucru nu a contat prea mult în economia partidei, deoarece băieții antrenați de Marius Botea și Sorin Pop au făcut un meci excelent și s-au impus cu 3-0, pe seturi 25-16, 25-20 și 25-14. Suporterii prezenți la sală au savurat din plin jocul, aplaudându-i la scenă deschisă pe voleibaliștii de la Explorări, care au luptat pentru fiecare minge, chiar și în situațiile când punctul părea deja pierdut.
„Un meci foarte bun pentru noi. Până la urmă contează că ne-am îndeplinit obiectivul. Ne-am propus să câștigăm cu 3-0, pentru a ne face viața mai ușoară la Caransebeș”, a declarat antrenorul echipei Știința Explorări, Marius Botea.
„Sunt extrem de încântat de evoluția noastră. Mă bucur că am reușit să închidem conturile în trei seturi. Avem acum o șansă foarte mare la Caransebeș”, a spus Florin Bălhăceanu, căpitanul echipei Știința Explorări.
Chiar dacă și-a surclasat adversarul, Explorări trebuie să câștige cel puțin un set în returpentru a ajunge în faza următoare a Cupei României. Regulamentul prevede că se califică mai departe echipa care câştigă cele mai multe seturi, în cele două manșe. Dacă setaverajul este egal, la finalul meciului retur se joacă un „set de aur” pentru stabilirea echipei calificate.
„Eu cred că se poate întâmpla orice, am trăit multe situații din acestea în care am făcut un meci bun acasă și am pierdut în deplasare. Eu sper însă să luăm cel puțin un set în deplasare și atunci lucrurile vor fi clare”, a declarat antrenorul echipei Știința Explorări, Marius Botea.
„Trebuie să nu ne culcăm pe o ureche, pentru că ne așteaptă un drum foarte lung și avem puțin timp pentru recuperare. Sper să facem față cu bine partidei retur și să ne concentrăm după aceea pe campionat”, a adăugat Florin Bălhăceanu.
Partida retur dintre Explorări și Banatul se va disputa sâmbătă, de la ora 17, în Caransebeș.

Lasa un raspuns