Știința Explorări va disputa mâine primul meci oficial din anul 2016. Partida va reprezenta pentru băimărenii și debutul în actuala ediție a Cupei României la volei masculin.
Sala polivalentă din Baia Mare va găzdui miercuri, de la ora 17, întâlnirea dintre Știința Explorări și Banatul Caransebeș, din prima manșă a fazei I a Cupei României, optimi de finală. Cele două formații s-au întâlnit în Baia Mare și la finalul anului trecut, în ultima etapă a turului campionatului, victoria revenind gazdelor cu 3-1. Dacă la Explorări nu s-au operat modificări în lot în această iarnă, în schimb Banatul Caransebeș s-a întărit, după ce i-a transferat pe Andrei Laza și Dragoș Pavel de la Tomis Constanța.
„Nu știu în ce măsură vor apărea ei în prima garnitură, dar cert este că la ora actuală Banatul Caransebeș este o echipă schimbată față de ultimul joc cu noi. Pentru noi va fi mult mai greu să câștigăm acest meci. Cert este că noi privim cu optimism acest start în Cupa României și credem că putem să ne calificăm mai departe”, a declarat Marius Botea, antrenorul principal al echipei Știința Explorări Baia Mare.
Partida retur dintre cele două formații se va disputa sâmbătă în Caransebeș. În cazul unei calificări Știința Explorări va da de Dinamo în sferturi, un obstacol nu foarte dificil în drumul spre Final-Four-ul Cupei României.
„Chiar dacă într-un fel și noi ne-am făcut aceste calcule, cred că mai importante sunt acum meciurile cu Caransebeș. Întâi să ne calificăm în turul următor și apoi putem povesti despre un culoar favorabil”, a mai spus antrenorul Marius Botea.
Partida Știința Explorări – Banatul Caransebeș va fi arbitrată de Paul Alexi-Szabo din Oradea și Cristian Șanta din Cluj Napoca, în timp ce observator FRV va fi Ioan Buhățel din Dej.

Lasa un raspuns