VIZITĂ: Studenții Facultății de Geografie, Planificare teritorială la Consiliul Județean Maramureș

Azi, 21 mai, studenții din anii I și II, de la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografie, Planificare teritorială au făcut o vizită la Consiliul Județean Maramureș fiind interesați de activitatea din cadrul Direcției ”Arhitect Șef”. Aceștia au fost primiți de Radu Trufan, vicepreședinte, și George Lazăr, arhitect șef.

”Tinerii s-au arătat interesați de activitatea din cadrul Consiliului Județean Maramureș, în special de compartimentele dezvoltare teritorială, autorizații și disciplină în construcţii, compartiment GIS, cadastru. I-am încurajat să își clădească o carieră în acest domeniu, cu atât mai mult cu cât la nivel național se vor derula numeroase proiecte prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pe diverse domenii, de la infrastructură, la piste de biciclete, iluminat public, parcări, puncte panoramice etc.”, a precizat Radu Trufan.

George Lazăr a subliniat faptul că această profesie este foarte frumoasă, iar dacă este făcută din pasiune studenții își pot clădi o carieră care să le asigure un trai decent. Cu atât mai mult cu cât, la ora actuală, în România este nevoie de profesioniști bine pregătiți.

Vicepreședintele Radu Trufan speră că, deși Baia Mare este în urma orașului Cluj-Napoca, mare parte dintre studenții de azi să devină profesioniști în Maramureș.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.