Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat în cadrul emisiunii „Gândul Live” că nu este un tratament corect față de o țară partener strategic ca românii încă să stea la uşă pentru viză de intrare pe teritoriul SUA.
"Este o chestiune de imigraţie pentru autorităţile americane să controleze cine intră, cine iese, dar pentru noi este şi o chestiune politică”, a declarat el. “Faptul că noi încă stăm la uşă şi solicităm viză nu cred că este un tratament corect", a completat ministrul.
Corlățean a arătat că România este un partener strategic al SUA, cu contribuţii constant majore în Irak, în Afganistan, dar și în ceea ce privește scutul antirachetă. „Acest lucru l-am spus constant autorităţilor americane, acesta (statul român – n.r.) trebuie tratat corect, ca un partener strategic", a afirmat Corlăţean.
România, rată mare de respingere a cererilor de viză
Ministrul român a amintit că există un angajament al preşedintelui Barack Obama, în declaraţia din 2011 privind parteneriatul strategic cu România, privind sprijinul administraţiei de la Washington pentru eliminarea vizelor pentru români, iar acesta trebuie "să fie onorat de partea americană", potrivit mediafax.ro.
Corlăţean a arătat că e derulat în continuare efortul de lobby în SUA pentru ca proiectul legislativ care modifică actualele criterii de intrare în programul Visa Waiver, făcându-le mai flexibile pentru intrarea României, să fie adoptat de Congresul SUA. Proiectul se află în dezbaterea acestuia din 2012.
El a spus că partea română lucrează împreună cu Ambasada SUA la Bucureşti pentru reducerea ratei de respingere a aplicaţiilor pentru viză. Unul dintre criteriile actuale de acces în programul Visa Waiver este ca rata de respingere a aplicațiilor pentru viză să fie de 3%, în timp ce în România a fost în 2012 de peste 17%.
Citiţi integral articolul pe ro.stiri.yahoo.com

Lasa un raspuns