VITAL: Utilizați rațional apa, nu o irosiți !

Din cauza secetei și a temperaturilor ridicate, sistemele de distribuție a apei din județul Maramureș înregistrează creșteri semnificative ale consumului de apă, motiv pentru care capacitatea de transport, stocare și distribuție este uneori suprasolicitată.

În considerentul celor de mai sus, Vital S.A. face apel către toți utilizatorii, în special către cei din mediul rural, să acorde mai multă atenție modului în care utilizează apa potabilă din rețelele de distribuție.

Se recomandă utilizarea apei potabile doar în scopuri gospodărești și de uz casnic și să evite folosirea acesteia în alte scopuri, cum ar fi: irigatul grădinilor și spălatul teraselor, curților, pavajelor sau umplerea unor bazine/rezervoare de mare capacitate !

A conserva apa înseamnă să o folosești cu înțelepciune, să fii atent la fiecare picătură !

Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, dispeceratul Vital S.A. vă stă la dispoziție la numerele de  telefon. 0262/215150, 1, 2 și 0362/401052, 3, 0372752661

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.