Societatea Vital continuă în această lună procesul de actualizare a contractelor de prestare a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare. Drept urmare, clienții societăţii din Baia Mare care dețin branșamente individuale la bloc și case ce au contracte încheiate anterior lunii aprilie 2013 trebuie să se prezinte în vederea actualizării acestora la sediul societății din municipiul reşedinţă de judeţ.
Actualizarea acestor contracte este impusă de noile dispoziții legale în domeniul alimentării cu apă și canalizare. Actele necesare actualizării contractului sunt actul de proprietate şi actul de identitate ambele, în original şi copie. Pentru actualizarea contractelor, clienţii societăţii Vital trebuie să se prezinte la sediul acesteia, în Baia Mare pe strada Gheorghe Şincai numărul 21. Programul casieriei este de luni până vineri între orele 07:00 – 19:00, iar cel al biroului relaţii cu publicul este de luni până joi în intervalul 07:30 – 16:00 şi vineri între orele 07:30 – 13:30.
Lasa un raspuns