Pe parcursul a două săptămâni, Liceul Teoretic "Bogdan-Vodă" din Vişeu de Sus, în colaborare cu Forumul Democrat German, va desfăşura activităţi educative menite să promoveze limba germană. Activităţile desfăşurate sub genericul "Germana – limba marilor idei" sunt adresate atât elevilor, cât şi dascălilor.
Debutul campaniei va avea loc mâine, la Liceul Teoretic "Bogdan-Vodă" din Vişeu de Sus, la eveniment anunţându-şi prezenţa şi oficialităţi din cadrul Ambasadei Germane la Bucureşti.
„Este vorba de o campanie organizată de Ambasada Germană la Bucureşti, care are ca scop promovarea limbii germane.”
„Vor fi expuse 20 de exponate cu personalităţi române care s-au ocupat de promovarea limbii germane. La deschidere va fi prezent şi un reprezentant al ambasadei, dar şi figuri reprezentative din Maramuereş”, a declarat pentru Maramedia.ro Cristina Funar, cadru didactic şi preşedintele Forumului Democrat German.
Proiectul se va desfăşura şi pe parcursul săptămânii „Să ştii mai multe, să fii mai bun”.
„Campania se adresează atât cadrelor didactice cât şi eleviilor. La deschidere vor participa şi elevi ai liceului. Tot atunci va avea loc şi un program atristic susţinut de reprezentanţi ai ambasadei. Campania se va desfăşura şi săptămâna viitoare, când va fi săptămâna cu activităţi extraşcolar «Să şti mai multe să fi mai bun». Elevii vor participa la diferite concursuri de poezie iar cei mai buni vor fi premiaţi”, a completat Cristina Funar.
În Vişeu, elevii au posibilitatea să studieze limba germană încă din clasele primare, prin urmare rezultate sunt pe măsura aşteptărilor şi a eforturilor depuse.
Proiectul "Germana – limba marilor idei" se doreşte a fi unul de perspectivă, cu posibilitatea de extindere pe viitor.

Lasa un raspuns