Vindecarea de hepatita C, virus care în Spania afectează circa 800.000 de persoane şi care cauzează ciroză şi cancer de ficat, va fi o realitate peste doi ani, susţin cercetătorii, care au apreciat duminică drept ‘revoluţionare’ progresele înregistrate în tratarea acestei boli, informează agenţia spaniolă de presă EFE.Doctorul Jacob George, profesor de gastroenterologie şi hepatologie la Universitatea din Sydney (Australia) a abordat, în cadrul unei conferinţe desfăşurate la Taipei (Taiwan), rezultatele unui promiţător studiu în faza a II-a, publicat în The New England Journal of Medicine.Pentru prima dată, s-a demonstrat ‘posibilitatea ca hepatita C să poată fi vindecată’, deoarece o nouă combinaţie de medicamente în curs de cercetare înlătură cu succes infecţia provocată de genotipul 1 al virusului hepatic C, mai greu de tratat, la pacienţii care nu răspund la tratamentul prealabil, a explicat Jacob George într-o conferinţă de presă.Potrivit medicului, bolnavii în cazul cărora nu a fost eficient tratamentul cu PEG-interferon alfa şi ribavirina, au primit o combinaţie de doi agenţi antivirali (daclatasvir şi asunaprevir), ceea ce a eradicat virusul din sânge ‘la toţi pacienţii’ care au participat la studiu.Jacob George s-a referit, de asemenea, la rezultatele ‘încurajatoare’ privind efectele secundare, care sunt ‘minore’, în niciun caz ‘serioase’, între care diareea moderată.Şeful serviciului de hepatologie de la Spitalul Vall d’Hebron din Barcelona, Rafael Esteban, a semnalat pentru EFE că hepatita C genotip 1 este cea mai frecventă, mai greu de tratat şi principala cauză a cancerului hepatic şi a cirozei cronice, care, în multe cazuri, se încheie cu un trasplant. În cazul a 80% dintre cei afectaţi, boala va deveni cronică, 20% vor dezvolta ciroza şi, dintre aceştia, 25% ar putea fi afectaţi de un cancer de ficat, a precizat doctorul Pei-Jer Chen de la Centrul de cercetare a hepatitei din cadrul Spitalului NTU (Taiwan National University) din Taipei.În perioada 2005-2009, genotipul 1 al virusului hepatic C a cauzat în Spania 43.217 episoade de ciroză, 12.900 hepatocarcinoame, 1.632 trasplanturi şi 27.871 decese, adaugă sursa citată. AGERPRES
Stiri de actualitate:
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Peisaj din interior – expoziția personală Daniel Bozga
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului” s-au întors acasă
BAIA MARE: Închiderea sezonului moto – eveniment pe parcursul a trei zile
DEȘEURI ELECTRICE: Campanie de colectare de la domiciliu în Baia Mare
VITAL: REMEDIERE AVARIE LA CONDUCTA DE TRANSPORT apa Dn 800 mm – Apa cu turbiditate ridicată persistă în continuare pentru utilizatorii din mai multe zone ale orașului Baia Mare
BAIA MARE: One Jazz Festival aduce pe scenă artiști consacrați și sonorități din patru universuri muzicale diferite
HANDBAL: Minaur întâlnește Steaua în turul 1 al Cupei României
FOTBAL: Victorie pentru CS Minaur, care a urcat pe locul 1
BAIA MARE: Acțiune de dezinsecție împotriva ţântarilor şi căpuşelor
VITAL: Avarie cauzată de constructor la rețeaua de distribuție apă potabilă Dn 800mm
BAIA MARE: Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni tip Blocada
RUGBY: După 16 finale de campionat consecutive, „zimbrii” vor juca pentru bronz
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 22 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
SIGHETU MARMAȚIEI: Festivalul Internațional de Poezie la cea de a 53-a ediție
LANSARE DE CARTE: Istoria handbalului feminin maramureșean de Daniel Kotecz
FOTBAL: Derby la Cluj, între Sănătatea și Minaur
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
GALERIA U.A.P. BAIA MARE: Studio Studențesc 2026 – invitație la vernisaj
Vindecarea de hepatita C va fi posibilă peste doi ani, potrivit cercetătorilor

Lasa un raspuns