VIDEO: Voluntarii sunt sufletul Asociației pentru SMURD Maramureș, dar și cetățenii pot sprijini activitatea de prim ajutor

Asociația pentru SMURD Maramureș funcționează datorită voluntarilor care își desfășoară activitatea pe programele și proiectele asociației.

Dr. Dacian Juca, medic-șef UPU SMURD, pornind de la ideea de a învăța oamenii ce să facă ca și prim ajutor, a mers mai departe și s-a ajuns prin a fi prezenți la evenimente sportive la tot felul de activități pentru interesul cetățenilor.

Toate acțiunile și activitățile asociației necesită și resurse, singura posibilitate prin care asociația poate atrage fonduri pentru a fi în continuare prezenți unde sunt solicitați sunt din binele oamenilor, cetățenii pot dona 3,5% din impozitul deja reținut spre orice asociație sau organizație non-guvernamentală. Persoanele juridice pot direcționa până la 20% din impozitul pe care trebuie să-l vireze statului român.

Avem nevoie de sprijinul cetățenilor. și la urma urmei este un ajutor reciproc, noi suntem pentru cetățeni și cetățenii ne pot sprijini”, a spus dr. Dacian Juca.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.