După trecerea pericolelor pandemiei, puțin mai liberi și cu mai mult curaj, oamenii se întâlnesc din nou.
Se creionează viața posibilă, prin care se vor îndeplini dorințele noastre, așa cum era și înaintea haosului amestecat cu consecințele virusului ucigaș cu politica incompetent
Viața artistică începe să se trezească din condamnarea la anesteziea forțată, promite multe noutăți și chiar sperăm că va avea o continuitate fericită, în privința creației, organizării, a sprijinului și a voinței creatoare.
Am recuperat ceva din rămânerile în urmă cauzate de pandemie, din întâlnirile necesare pe plan cultural, din specificațiile comune ale creațiilor, din activitatea organizatorică și editorială a ASOCIAȚIEI VALORILE MONTE MEDIO.
Începutul lunii iulie a fost aglomerată cu problemele de organizare, cu amănunte birocratice, cu zile încărcate de probleme sau satisfacții. Aș putea enumera mai multe nume dintre binevoitori, sau despre cei cu rea credință sau invidioși, dar mai degrabă mă străduiesc să le uit. Ca multe alte domenii, așa este și în cultură, artă, nu suntem la fel, dar în diferențele existente trebuie să vedem realitățile, cauzele discordiei și existența nivelului subiectelor purtătoare. Aș putea enumera, deci, mulți colegi și colaboratori, cei pentru care arta înseamnă ceva sau chiar mult, în viziune proprie, în viața lor civilizată. Rămân însă la artă, lângă artiști, că esența temei noastre sunt creatorii bucuriilor. Cu continuarea moștenirilor noastre, ei sunt în primul rând cei care, împreună cu noi, cu creațiile lor, arată o părticică din valorile demne de admirat.
În montajul prezent vă rog să-mi dați voie să prezint câteva evenimente din luna iulie 2021, împreună cu rezultatele care vor marca și viitorul activităților. Mereu ne place să ne amintim de moștenirile, de trecutul nostru, de identitatea prezentă. În cazul nostru, pentru aceste întâmplări protagoniștii sunt artiștii plastici.
La începutul lunii putem admira deja rezultatele unei munci îndelungate de mai mulți ani, care este în atenția acelora care văd și aud și țin de amintirile rămase în conștiința lor. Creăm omagiu pentru ORAȘUL MILENAR, despre care am avut multe ocazii să auzim informații, dar și nouă ne place să propagăm trecutul strămoșilor și tot ce au avut pentru obținerea comorilor subterane, dar s-au sacrificat și cu viața lor în anumite cazuri pentru asigurarea vieții de fiecare zi a familiilor avute. La sfârșitul trecutului milenar a intervenit concepția anormală în mințile unora, a fost oprită ramura importantă a industriei miniere, exploatarea zăcămintelor nobile și nemetalifere, exact în perioada în care industria are nevoie mare de aceste materii prime. Mai sunt multe necunoscute, dar prea devreme s-a uitat trecutul strămoșilor, cei care au dus greul acestor munci.
NE ADUCEM AMINTE. Tocmai cu acest scop înființăm PARCUL DE OMAGIU AL MINERITULUI. Descrierea scurtă a istoriei orașului milenar s-a expus în trei limbi pe panoul din parc unde cei interesați pot face cunoștință cu un trecut adevărat al strămoșilor.
În cazul nostru de față protagonistul evenimentului este sculptorul Koter Vasile, realizând figurile sculptate ale părculețului, începând de la minerul în lucru, apoi cu totemurile cu poveștile legendare ale minerilor și în final cu statuia uriașă a sfintei Varvara, recunoscută ca fiind ocrotitoarea minerilor.
La intrarea în oraș port fi văzute aceste lucrări. Sculptorul Koter a creat o operă uriașă de mare valoare. Mineritul nu are încă un loc de omagiu de acest fel. Sarcina artistului, cu mare pricepere materializată pe parcursul mai multor ani, este un loc care le amintește și generațiilor viitoare trecutul multisecular al orașului.
La ceremonia oficială de inaugurare a parcului de omagiu de lângă Centrul de Informare Turistică a fost prezent primarul orașului, Sebastian Alin Bîrda, și alte câteva persoane din administrația publică, totodată și artiștii plastici veniți la o nouă tabără de creație. După acordurile imnului minerilor, cu muzică de fanfară și în interpretarea regretatului Nicolae Sabău, președintele Asociației Valorile Monte Medio, Hitter Ferenc, a vorbit despre istoria milenară a orașului, amintind despre moștenirile mineritului, care au fost și sunt imortalizate de către artiștii plastici, ceea ce a contribuit și la o cunoaștere mai bună a orașului și împrejurimilor în lume.
După inaugurarea PARCULUI DE OMAGIU, cei prezenți s-au deplasat la noua GALERIE DE ARTĂ deschisă în centrul orașului, unde sunt expuse lucrările pictorilor din taberele trecute și vor fi și cele care se vor crea în această tabără. Prima Galerie de artă a orașului Baia Sprie, prin care putem expune lucrăriloe artiștilor plastici contemporani, cu temele puse pe pânze în tabere în care se păstrează moștenirile înaintașilor și în acest domeniu.
Cunoaștem indiferența generală în privința artei, ceea ce lasă la o parte populația de aceste lucruri, dar totuși, cei interesați iubitori ai artelor și eventualii turiști, vor avea ocazia să admire lucrările, cele care pot asigura o îmbogățire sufletească, intelectuală în anumite împrejurări.
La Galeria de artă ne mai întoarcem la expoziția de închidere al taberei. Taberele organizate dau o satisfacție și bucurii pictorilor și fiecare creează lucrări după talentul și priceperea sa. Anul acesta am avut rugămintea, ca în afară de plein air să fie create și compoziții, îmbinând stilurile și mergând și către abstract, pentru familiarizarea cunoștințelor mai vaste despre posibilitățile care dau satisfacții oricărui privitor.
Aș dori în continuare să-i prezint pe distinșii pictori profesioniști participanți la tabăra de creație din luna iulie:
- Angyal Anikó Asloviciu, venită din Marghita, este renumită pentriu o putere de inspirație bogată, fantezia creativă poate fi văzută pe lucrările sale. De această dată s-a gândit la o compoziție creată din subiectele stilistice cunoscute și așezate armonios pe pânză, acoperindu-le cu o concepție generică abstractizată, care totodată arată apartenența fondului aceluiași dominații înălțătoare, așezând reprezentativ pe o pânză de 75×90 cm. Activitatea artistică și cotidiană nu este obositoare pentru artistă. Această putere asigură și imaginația și inventivitatea. În pictură se ridică la înălțimile unei regine, prezentă în toate mișcările și, dacă este nevoie, prinde și mânerul coasei sau toarnă mozaic pe locurile necesare în curtea extrem de aranjată, între pauzele pictatului de portrete absolut fidele modelelor. Aș dori ca Aniko să mai fie de multe ori la taberele noastre din Baia Sprie și ar crea minunatele lucrări de admirat în continuare, dovedind cunoașterea deosebită în materie, admirată de multă lume sau chiar ignorate de nepricepuți. Fantastic!
- Guga Zsóka din Satu Mare prezentă cu plăcere în tabere, ne face să admirăm cele ce pictează. Oricum este mare maestră a florei admirabile. Este și o satisfacție ca printre tablourile plein air să se ridice și fire colorate de flori, vietăți naturale. Este așteptată cu mare plăcere totdeauna când poate, timpul extrem de ocupat îl are rezervat tot pentru perfecționare în pictură, cu care poate oferi multe bucurii și altora.
- Papiu Grety, membru permanent ale taberelor și chiar pe lângă preocupările aglomerate, face tot posibilul să fie prezentă în colectivitatea noastră. Probabil și locul de origine are influență la această fidelitate. Artiștii plastici, chiar foștii ei studenți, învață foarte mult și în prezent de la profesoara lor. Activitatea pedagogică împletită cu cea de artă plastică sunt permanente și au rezultate remarcabile, vizibile. Simțul stilistic propriu apare pe toate pânzele sale, mai cu seamă care tind să redea natura vie sau fragmente de viață cu exprimare excepțională cu urme naturtalist-abstracte.
- Bánházy Gyöngyi, cu zilele cotidiene petrecute la Marhita, nu pierde nici ocaziile oferite de participare la tabere. Pe lângă materia primă de ulei sau acrilice este și mare creatoare cu anuarele sau pastel. Iubește creațiile plein air, la Baia Sprie a pictat mai multe pânze cu locuri renumite cunoscute. Deosebit de reușite sunt și picturile diferitelor combinații cu flori, care sunt detalii îndrăgite ale simezelor din căminul fiecărui om sau expoziție.
- Székely Tünde Ilona – o sătmăreancă remarcabilă în activitatea picturală este cea mai nouă membră al taberei din acest an. Cu mare plăcere folosește penelul pentru pictarea naturii sau a monumentelor istorice grandioase.
Echipa pictorilor bărbătești nu pot fi aliniată într-o ordine valorică. Toți sunt pictori remarcabili, sunt maeștri de seamă al plein air-ului, dar stilul propriu al fiecăruia denotă o personalitate de neconfundat în viața artistică. - Kovács Emil Lajos, de la Satu Mare, petrece mai mult timp în tabere și la Baia Sprie, ca și acasă; ar fi greu de prezentat cu noutăți stilistice sau tematice. Notele stilistice proprii sunt prea dominante. Întâmplarea fericită a făcut ca în același timp cu expoziția să apară un nou album, în care întâlnim în primul rând tablourile peisagistice din Baia Sprie, dar și de Ia Baia Mare și împrejurimi, prin care, după o succintă răsfoire, ajungem să fim curioși pentru cunoașterea întregii colecții.
- Mezei András, la Oradea, așteaptă orice invitație la schimbarea destinației locurilor îndrăgite. Este un pictor deosebit peisagist, dar poate vrăji spectatorul și cu pleiada de flori de orice fel. Muncește mult, cu acompaniament muzical sau cântece, chiar și fluierând notele îndrăgite.
- Papp Gábor, tot de la Marghita, s-a integrat în echipa deja cunoscută, pentru prima data la Baia Sprie. Tot timpul a fost legat de lucrările sale în desfășurare. Operele create sunt extrem de plăcute. Compozițiile remarcabile specifice sunt încadrate în conjunctura naturalistă a mediilor naturale adecvate.
- Visnyei Gábor cu stilul și o tehnica proprie așează lucrările sale în rândul celor mai plăcute creații. Grafica, graficele colorate înseamnă pentru el o redare interesantă a clădirilor sau a copacilor, a florilor ori a animalelor.
- Kovács Bertalan, pe lângă cunoștințele uriașe teoretice, are o activitate de creație însemnată. Chiar dacă mai degrabă este cunoscut după tablourile sale cu cai, este maestrul peisagisticii, chiar și în prezent cu pictura urbană. Activitatea sa pedagogică este de folos pentru mulți studenți și este ilustrată cu lucrările de pictură proprii.
În rândul celor prezenți în tabără din acest an l-am lăsat la urmă pe sculptorul Koter Vasile. Dacă a fost protagonistul începutului, menționez că și în prezent a început o lucrare uriașă. De această dată nu s-a reușit să o termine, dar cu ocazia următoare îl vom admira cum dă o altă viață lemnului, cum modifică existența materiei prime din care poate face minuni.
Munca de creație permanentă nu poate fi continuată fără mici pauze. Trebuie să amintesc generozitatea prietenilor noștri, mari iubitori ai artelor, Vasile Pop și soția sa, Doina, cei care de fiecare dată fac o invitație pictorilor pentru o ieșire la aer liber, la o delectare în natură. Ocazie folositoare pentru creație, pentru discuții prietenești, în anturajul gazdelor primitori unde se simt cu toții bine. Ei sunt cei mai fideli vizitatori ai expozițiilor sau ai altor activități culturale organizate de asociație.
Condițiile deosebite de locuință și de masă sunt cele de bază, care le asigură o ambianță plăcută a celor care lucrează în grup la Baia Sprie. Acest lucru este creat de pensiunea Vlad, unde toate aceste nevoi sunt asigurate în cele mai bune condiții și de aceea deja foarte mulți pictori vin cu mare plăcere pentru muncă și spre a se simți foarte bine.
Autor: Hitter Ferenc / Operator și montaj: Pongrácz Panni
Lasa un raspuns