Asociația Artiștilor Plastici din Mureș la invitația Artiștilor Plastici ”Alexandru Șainelic” și-au dat întâlnire la Baia Sprie cu artiștii băimăreni și sătmăreni la Casa de Cultură din Baia Sprie. Miercuri 7, iulie a avut loc vernisajul expoziției comune a membrilor artiștilor din Mureș, un eveniment cultural de excepție în care arta plastică muzica și dansul s-au îmbinat armonios.
Evenimentul a debutat cu alocuțiunea susținută de Sorin Todoran, directorul Casei de Cultură Baia Sprie, care a vorbit despre mișcările artistice al orașului gazdă. Czirjék Lajos, președintele Asociației Artiștilor Plastici Mureș, cunoscut deja de cei din Baia Sprie și Baia Mare de la mai multe expoziții comune ale taberelor de vară organizate de regretatul Hitter Ferenc, a prezentat ampla activitate a asociației. Mihai Tirică, președintele Asociației Artiștilor Plastici ”Alexandru Șainelic” Baia Mare. a subliniat strânsa colaborare cu asociațiile din Mureș și Satu Mare. La eveniment a mai vorbit Elena Rusu, vicepreședintele Asociației” Alexandru Șainelic” Baia Mare și Valeria Bara, vicepreședintele Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare.
Atmosfera vernisajului a fost completată de momente artistice susținute de solistul vocal Florin Verdeș, Ansamblul „Păstrătorii Tradiției” din Tăuții-Măgherăuș și solista Amalia Ioana Moldovan, alături de Grupul „Voia Bună” din Bârsana. La final artiștii au coborât de pe scenă invitând publicul prezent la un dans comun.
La finalul vernisajului cei prezenți au fost serviți cu sarmale și prăjiturele.

Lasa un raspuns