VIDEO: Sumele plătite de către APIA Maramureș se ridică la peste 55 milioane de euro

În total prin APIA Maramureș s-au plătit către beneficiari peste 55 milioane de euro.

După regulile stabilite la nivel european, plățile directe se efectuează pentru un anumit an începând cu 1 decembrie până în 30 iunie anul următor.

Pentru cererile depuse în anul 2023, s-a procedat la fel, însă România de câțiva ani , a plătit și în avans anumite sume sume de bani pentru intervențiile accesate de către beneficiari.
În anul 2023, începând cu 16 octombrie, APIA Maramureș, a început plățile în avans, ceea ce înseamnă un procent din plățile care trebuie să revină beneficiarului.
Astfel în anul 2023, în 16 octombrie s-au plătit 70% din plățile directe și 85% din măsurile de dezvoltare rurală.

Din 16 octombrie până în 30 noiembrie au fost plătite pentru circa 29000 de fermieri din peste 31000 dintre cei care au depus cereri, urmat de plățile finale.

La 30 iunie 2024, în Maramureș doar 13 fermieri au rămas nesoluționați. Suma plătită până la această dată s-a ridicat aproape la 41 milioane de euro, la care se adaugă plăți făcute pentru schemele de bunăstare la pasăre și porc, pentru motorina utilizată în agricultură de către fermieri și alte plăți care s-au efectuat ca urmare a unor reglementări interne pentru a fi ajutați producătorii agricoli.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.