VIDEO: Sindicatul din Administrație a sesizat Avocatul Poporului

Guvernul româniei a emis Ordonanța de Urgență nr.7/2026 cu privire la reducerea posturilor din administrația publică locală cu 30%. Este o lovitură dată administrației locale, vor avea de suferit serviciile oferite cetățenilor, acestea vor fi mult întârziate, vor pleca peste 20%.

Acest act normativ trebuie implementată până la a doua jumătate al anului, unitățile administrativ teritoriale, respectiv primăriile care nu vor aplica vor avea de suferit, nu vor mai putea implementa proiecte.

Cei care lucrează în învățământ, asistență socială și din cultură au fost exceptați.
Federația Națională din Administrație a sesizat Avocatul Poporului pentru ridicarea unei excepții de neconstituționalitate, a fost trimis un act cuprinzând peste 20 de pagini cu argumente solide care dovedesc că acest act normativ încalcă constituția.
Sindicatul din Administrație, în cele ce urmează vor asista colegii din toate UAT-uri, astfel încât aceste măsuri să nu fie aplicate discreționar, să nu aibă loc abuzuri.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.