Marți, 16 ianuarie s-a lansat în premieră națională, deocamdată în limba engleză, producția digitală KIRA realizată la comanda Societății Internaționale a Planetariilor pentru aniversarea centenarului planetariului modern și va fi difuzată zilnic de la ora 12:00 în domul planetariului băimărean.
Este o punere în scenă cu o variantă destul de plauzibilă de viitor imediat, un viitor sumbru sau mai luminos, în funcție de ceea ce vom face. Această producție, conectează într-un mod unic trecutul și viitorul umanității, oferă prilejul unei reflecții profunde asupra prezentului și căilor de urmat.
În urmă cu un secol, primul proiector de planetariu a adus cerul din nou aproape de Pământ și a captivat publicul cu stele simulate. Acum, KIRA utilizează o poveste incitantă despre viitor, încălzirea globală și alte dezastre, pentru a provoca omenirea să reflecteze și să ia măsurile necesare înainte de a fi prea târziu. Cu acest film, ce conține un mesaj profund, experiența de planetariu – datorită supertehnologiilor implicate – este purtată la un nivel cu totul nou, ce ar putea indica direcția dezvoltării pentru următorii 100 de ani.
În acest an, Planetariul din Baia Mare aniversează 55 de la inaugurare și are în pregătire o serie de evenimente.
Lasa un raspuns