AJOFM Iași, în parteneriat cu AJOFM Maramureș și cu alte două entități private vor implementa proiectul Pregătit pentru viitor, la nivelul județelor Iași și Maramureș și vizează creșterea șanselor de ocupare pentru alți 1.051 de tineri din cele două județe.
840 dintre ei, șomeri cu nivelurile de ocupabilitate mediu, greu și foarte greu vor participa la programe de formare profesională, iar 455 vor fi sprijiniți în vederea angajării, inclusiv prin activități de susținere a antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu, printre obiectivele proiectului fiind și înființarea a 36 firme ale căror planuri de afaceri au fost selectate pentru finanțare prin acordarea ajutorului de minimis în valoare de 25.000 de euro /afacere și crearea și ocuparea a 36 locuri de muncă.
Totodată, în cadrul proiectului vor fi organizate 6 burse ale locurilor de muncă. Valoarea proiectului este de 3.981.159 euro, iar perioada de implementare este de 24 de luni.
Este considerat tânăr NEET persoana care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională.
Lasa un raspuns