Video | Prezentarea celebrei opere de artă „Cetatea Hustului” de Hollósy Simon la Baia Mare

Cu ocazia celebrării a 166 de ani de la nașterea pictorului, pedagogului și fondatorului Școlii băimărene de pictură, Hollósy Simon (n. 2 februarie 1857, Sighet, Comitatul Maramureș – d. 8 mai 1918, Teceu Mare, azi în Ucraina), Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» în parteneriat cu Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației au prezentat lucrarea emblematică pentru istoria Școlii băimărene de pictură, “Cetatea Hustului”, realizată de pictorul Hollósy Simon în anul 1896.

Lucrarea, recent restaurată, face parte din colecțiile Muzeului Maramureșan și va fi prezentă pe simezele muzeului băimărean până la finele anului 2023.

Mirela Barz, directorul Muzeului Maramureșan a vorbit despre celebrul tablou din punct de vedere muzeistic cuprinzând perioada de când se află în patrimoniul muzeului. Cu toate că tabloul a făcut parte din inventarul muzeului a fost expusă doar după schimbarea regimului abia în ’90.

Istoria creării tabloului și cum a ajuns în patrimoniul Muzeului Maramureșan a fost prezentată de Alin Pralea, muzeograf, șeful secției de Istorie și Arheologie.

Robert Strebeli, managerul Muzeului Județean de Artă – Centrul Artistic Baia Mare a prezentat tabloul din punct de vedere artistic.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.