VIDEO – Persoanele cu dizabilități din Maramureș primesc bilete unice de călătorie gratuită

Persoanele cu dizabilități din Maramureș primesc bilete unice de călătorie gratuită, pentru a putea circula cu mijloace de transport diferite. În anul trecut, pentru 9.294 de persoane cu handicap grav și accentuat din Maramureș au fost eliberate 50.832 bilete gratuite de transport.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș distribuie, din acest an, persoanelor cu dizabilități, bilete unice de călătorie gratuită, care pot fi utilizate pentru tipuri diferite de transport interurban și cu operatori de transport interurban diferiți, astfel încât călătoria dus să se poată efectua cu un tip de transport interurban și cu un operator de transport, iar călătoria întors cu alt tip de transport, respectiv cu alt operator.

Dreptul persoanelor cu dizabilități la transport interurban gratuit este reglementat prin art. 24 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Persoana cu handicap grav și însoțitorul acesteia beneficiază de câte 12 bilete gratuite dus-întors/an, iar persoana cu handicap accentuat primește 6 bilete gratuite dus-întors/an. Biletele se acordă pe perioada valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap și se pot ridica pe toată durata anului în curs, de la sediul DGASPC Maramureș din strada Victor Babeș nr. 54, după următorul program: luni și joi între orele 9-14, marți între orele 10-14 și miercuri între orele 10-15.30. Pentru a intra în posesia acestor bilete, persoanele cu dizabilități vor prezenta actul de identitate în original.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.