Video | Până în prezent 72 de persoane, cetățeni din zona de conflict au solicitat cod unic de la Casa de Sănătate Maramureș

Casa de Asigurări Sociale a aprobat lista de servicii medicale cetățenilor străini și apatrizi care provin din zona de conflict din Ucraina, precum și cetățenii ucraineni care intră pe teritoriul României.

Aceștia beneficiază de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și servicii cuprinse în programele naționale curative de sănătate în condiții identice ca și persoanele din România.

Furnizorii aflați în relație contractuală cu Casa de Sănătate în momentul când aceste persoane se adresează, se cere o copie a documentului de trecere a frontierei aprobat și recunoscut de statul român scanat în format pdf trimis la Casa de Sănătate. În regim de urgență se acordă un cod unic în SIUI, serviciul de evidență a casei de Sănătate Maramureș care are un program stabilit între orele 8-20, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică stă la dispoziția furnizorului.

Până în prezent, 72 de persoane au solicitat acest cod de înregistrare în SIUI, în Sighetu Marmației 51 de persoane, în Târgu Lăpuș o persoană, , Spitalul Județean Maramureș 3 persoane, Spitalul de Boli Infecțioase 3 persoane, la Spitalul de Pneumofizilogie o persoană, Borșa 7 persoane, la cabinetul unui medic de familie din Călinești 2 persoane.

Furnizorii de servicii medicale sunt obligați în termen de 72 de ore să încarce aceste servicii în Programul Unic Integrat, după acest termen riscă să fie invalidate serviciile.

Recomandăm ca la începutul consultației să solicite acest document, între timp noi alocăm codul și până la finalul consultației este rezolvată problema”, – a spus Claudia Ganea, purtător de cuvânt CASS Maramureș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.