Video | Pacienții diagnosticați cu anumite boli pot beneficia de monitorizare în ambulatoriu paraclinic de specialitate

Investigațiile paraclinice efectuate în ambulatoriu, necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu boală Covid 19 după externarea din spital su după expirarea măsurii izolării, precum și pentru pacienții diagnosticați cu boli oncologice, boli rare, boli neurologice, diabet, boli cardiovasculare, legiuitorul a stabilit că aceștia pot fi monitorizați în ambulatoriu paraclinic de specialitate.

În acest sens medicul curant va întocmi un bilet de trimitere distinct pe care își va asuma prin semnătură și parafă și va ține o evidență distinctă acestor tipuri de bilet de trimitere.

Odată emis acest bilet de trimitere, pacientul trebuie să știe că poate opta pentru un furnizor de servicii paraclinice din ambulatoriu, care poate fi laborator de analize medicale sau investigații de radiologie după caz. Furnizorul de servicii medicale este obligat ca în termen de 5 zile de la solicitarea asiguratului să efectueze aceste servicii. Ele se decontează de către Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș în baza unui act adițional încheiat la finele lunii, începutul lunii pentru luna precedentă, de suplimentare a valorii de contract.

În anul 2022 Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș a decontat pentru monitorizarea pacienților pe segmentul paraclinic în ambulatoriu 4 milioane lei, iar suma totală pe segmentul paraclinic din ambulatoriu de specialitate a fost de 24 milioane de lei.
Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș are în relația contractuală 16 furnizori de servicii medicale paraclinice în ambulatoriu de specialitate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.