VIDEO: Orientarea Sportivă, în prim-plan la Liceul Tehnologic „Traian Vuia” din Tăuții-Măgherăuș

Peste 200 de elevi au fost implicați într-o activitate captivantă, desfășurată în cadrul programului ,,Erasmus+ Compass 2”.

Orașul Tăuții-Măgherăuș a fost luni, 2 iunie, gazda unei acțiuni de promovare a orientării sportive, desfășurată în cadrul proiectului ,,Erasmus+ Compas 2” organizat de Asociația Județenă de Orientare Maramureș (AJO).

Evenimentul a avut loc la Liceul Tehnologic „Traian Vuia”, unde peste 200 de elevi, de la clasa a IV-a până la clasa a XI-a, au participat cu entuziasm la activitățile propuse. Elevii au avut ocazia să descopere frumusețea și provocările orientării sportive, o disciplină care îmbină mișcarea în aer liber cu gândirea strategică și capacitatea de decizie rapidă.

Acțiunea a avut ca scop principal promovarea orientării sportive în rândul tinerilor și dezvoltarea interesului pentru sporturile în natură. În plus, evenimentul a fost și o bună oportunitate de informare despre valențele educative ale orientării, precum și despre posibilitățile de implicare în proiecte europene prin programul ,,Erasmus+ Compass2”.

Este o activitate care îmbină educația fizică, geografia, matematica și gândirea logică. Elevii sunt entuziasmați, iar reacțiile lor ne încurajează să continuăm promovarea acestui sport”, a declarat unul dintre coordonatorii proiectului Tămaș Relu.

Proiectul ,,Erasmus+ Compass 2” din care face parte această acțiune vizează schimbul de bune practici în promovarea sportului școlar și nonformal, cu accent pe dezvoltarea abilităților personale și sociale prin activități sportive în aer liber.

Organizatorii AJO Maramures adresează mulțumiri doamnei director prof. Ofrim Loredana-Cornelia și doamnei director adjunct prof. Cirţ Adriana-Rodica , pentru sprijinul acordat și deschiderea față de inițiativele care aduc mișcarea și educația în prim-planul vieții școlare.

Evenimentul de la Tăuții-Măgherăuș este un exemplu reușit de colaborare între instituții de învățământ, organizații sportive locale și structuri naționale, în slujba educației prin mișcare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.