Video | În prima jumătate a anului numărul accidentelor de muncă a fost în scădere față de alte perioade

În semestrul I al anului 2022 au fost controlați de către inspectorii ITM Maramureș 523 de agenți economici.
Au fost aplicate  563 de sancțiuni, valoarea totală a acestora ridicându-se la 394 mii lei.

Din numărul total de sancțiuni 501 au fost avertismente, 62 au fost amenzi contravenționale și au fost constatate 551 de deficiențe pentru care au fost dispuse măsuri de mediere și intrare în legalitate.

În primul semestru al anului, au fost 68 de accidente de muncă. Au fost și accidente mortale, dar acestea sunt în curs de cercetare, fiind produse în alte județe, Ele se vor regăsi în raportarea pentru semestrul II.

Ponderea accidentelor de muncă a fost 48 în industria prelucrătoare, 6 în construcții, în comerț, agricultură, transport și depozitare, hoteluri și restaurante, asistență publică și administrație publică.

Legat de accidente de muncă, constatăm cu bucurie o scădere a numărului acestora, ceea ce denotă că și angajatorii au început să devină mai responsabili raportat la procesul de muncă”, a spus Mircea Onea, consilier comunicare și relații cu publicul, ITM Maramureș.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.